Sting a ajuns în România

Sting a ajuns în România luni, în jurul orei 12.00, cântăreţul urmând să se pregătească pentru concertul "Symphonicity" pe care îl va susţine în seara aceleiaşi zile în Piaţa Constituţiei din Capitală, au declarat pentru MEDIAFAX surse.

607 afișări
Imaginea articolului Sting a ajuns în România

Sting a ajuns în România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Piaţa Constituţiei din Bucureşti a fost închisă începând de vineri, în cadrul pregătirilor pentru concertul pe care Sting îl susţine luni seară.

Concertul de la Bucureşti este primul din 2011 pe care artistul îl susţine în cadrul turneului european "Symphonicity", aceasta fiind totodată cea de-a treia vizită a sa în România.

Întreaga scenă este adusă direct din Olanda, special pentru acest eveniment, fiind concepută să susţină nu mai puţin de 14.000 de kilograme de echipamente, instrumente şi muzicieni.

O orchestră impresionantă alcătuită din 50 de instrumentişti dirijaţi de celebra Sarah Hicks îl va acompania pe Sting în cadrul unei călătorii impresionante printre cele mai cunoscute piese din cariera solo, dar şi din perioada petrecută alături de trupa The Police, pe scenă fiindu-i alături şi Dominic Miller (chitară), Rhani Krija (percuţie), Jo Lawry (voce) şi Ira Coleman (bass).

În zona de backstage sunt amenajate opt cabine, decorate simplu, dar elegant, de unde nu vor lipsi florile în ghiveci. În culise va fi pusă la dispoziţia artistului şi o bucătărie complet utilată, Sting fiind însoţit la Bucureşti de bucătarul personal.

În cadrul pregătirilor pentru concertul de luni, Piaţa Constituţiei este închisă de vineri şi până pe 7 iunie, în zonă aplicându-se şi o serie de restricţii de circulaţie după cum urmează: între 3 şi 7 iunie, orele 07.00 - 23.00, este restricţionată circulaţia rutieră pe banda I în alvelolele de lângă Piaţa Constituţiei, între Bd. Libertăţii şi Bd. Unirii. Începând cu data de 6 iunie, ora 13.00 şi până pe 7 iunie, ora 6.00, circulaţia rutieră este restricţionată pe Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunilor Unite, precum şi pe Bd. Unirii, între Bd. "I. C. Brătianu" şi Piaţa Constituţiei.

Accesul publicului în zona de concert se va face începând cu orele 18.00, fie prin Bd. Libertăţii dinspre Calea 13 Septembrie, fie prin Bd. Libertăţii dinspre Naţiunile Unite, la fiecare dintre cele două porţi de acces urmând a fi amplasat şi un punct de vânzare a biletelor rămase disponibile. Casele de bilete sunt deschise începând cu ora 10.00. Accesul publicului în spaţiul de concert nu se va putea face dinspre Bd. Unirii.

Accesul se va face pe baza biletului valid, la intrarea principală fiecare spectator urmând să primească o brăţară specifică pentru zona în care tichetul oferă acces, respectiv prima categorie de preţ - 395 de lei, cea de-a doua categorie - 295 de lei, cea de-a treia categorie - 195 de lei şi gazon - 135 de lei. Atât biletul, cât şi brăţara trebuie păstrate pe toată durata concertului, ele permiţând ieşirea şi reintrarea în zona de concert. Posesorii de bilete în gazon nu vor primi brăţară decât la ieşirea din zona de concert şi doar dacă doresc să reintre în spaţiul de eveniment.

Deoarece vor exista mai multe puncte de control, spectatorii sunt rugaţi să nu deterioreze sau să-şi scoată brăţara şi să păstreze asupra lor biletul.Ca urmare a indisponibilităţii parcării din zona Pieţei Constituţiei, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun. De asemenea, pentru evitarea aglomeraţiilor la intrarea în zona de concert, este recomandată folosirea ambelor căi de acces, începând chiar cu ora 18.00. Celor care deţin bilete în sectoarele A, C, E, G, H (prima categorie de preţ), K, L, M, N (cea de-a doua categorie de preţ) sau S, T, U, V (a treia categorie de preţ) le este recomandat să folosească intrarea dinspre Calea 13 Septembrie, iar celor care au loc în sectoarele B, D, F, I, J din prima categorie, O, P, Q, R din cea de-a doua categorie şi, respectiv, W, X, Y, Z le este recomandat să folosească intrarea dinspre Bd. Naţiunile Unite.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve sau alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie. În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în locul de desfăşurare a evenimentului.

Turneul mondial "Symphonicity" este promovat la nivel internaţional de Live Nation şi produs de RZO Entertainment, în asociere cu Universal Music Management & Productions.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici