STUDIU: Show-urile gastronomice provoacă îngrăşare

Fanii show-urilor gastronomice prezintă riscuri mai mari să se îngraşe, întrucât vedetele acestor programe prezintă felurile de mâncare copioase ca fiind "normale" şi pentru că maeştrii bucătari sunt văzuţi ca figuri ale autorităţii, în care oamenii capătă în mod inconştient încredere.

Urmărește
285 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Show-urile gastronomice provoacă îngrăşare

STUDIU: Show-urile gastronomice provoacă îngrăşare (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cornell (SUA), publicat în revista Appetite, persoanele care urmăresc emisiuni gastronomice tind să aibă o greutate corporală mai mare, pentru că vedete precum Gordon Ramsay şi Nigella Lawson prezintă preparatele culinare bogate în calorii ca fiind normale.

Potrivit dailymail.co.uk, vizionarea acestor maeştri bucătari în timp ce prepară feluri copioase "poate sugera existenţa unei norme sociale în prepararea acestor tipuri de mâncare", spun cercetătorii.

Iar figurile populare, privite ca o autoritate în domeniu, pot exacerba această problemă.

"Gazdele emisiunilor gastronomice pot fi privite ca nişte autorităţi ale mâncărurilor şi, pentru că omul în comportamentul său este modelat de figuri autoritare, aceste personalităţi pot influenţa obiceiurile culinare ale spectatorilor", spun cercetătorii.

La acest studiu au participat 500 de femei cu vârsta medie de 27 de ani.

Cercetătorii au comparat greutatea corporală a femeilor care găteau şi se uitau la astfel de emisiuni cu cea a doamnelor care găteau, dar nu vizionau astfel de programe. Admiratoarele show-urilor culinare aveau o greutate medie de 74,4 kilograme, comparativ cu greutatea medie a femeilor care nu vizionau astfel de emisiuni - 69,3 kilograme.

Un studiu publicat în British Medical Journal în 2012 a arătat că reţetele create de unii dintre cei mai populari maeştri bucătari deveniţi vedete TV conţin mai multe calorii şi grăsimi şi mai puţine fibre decât mâncărurile gata preparate care se găsesc în supermarketuri.

Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Newcastle, Marea Britanie, a analizat 100 de reţete alese aleatoriu din cărţile de bucate ale unor vedete ale domeniului şi 100 de mâncăruri gata preparate comercializate în magazinele de profil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici