SUA: Ziua fără pantaloni la metrou - VIDEO

În ciuda valului de frig care a lovit coasta nord-americană, aproximativ 3.000 de pasageri şi-au dat jos pantalonii, duminică, în metroul din New York, cu ocazia No Pants Day, o iniţiativă ce are scopul de a-i face să zâmbească pe oamenii care circulă cu metroul newyorkez, informează bbc.co.uk.

158 afișări
Imaginea articolului SUA: Ziua fără pantaloni la metrou - VIDEO

SUA: Ziua fără pantaloni la metrou

Această iniţiativă insolită a avut loc pentru prima oară la New York în 2002, iar în timpul ei, participanţii au călătorit cu metroul fără să poarte pantaloni, amestecându-se cu ceilalţi călători.

Organizatorii No Pants Day, asociaţia Improv Everywhere, au anunţat că la ediţia din acest an, la New York, au participat 3.000 de persoane, iar iniţiative similare au avut loc în alte 43 de oraşe din 16 ţări.

Scopul acestei manifestări este de a provoca "scene de haos şi de bucurie în spaţiile publice".

Participanţii la acest eveniment au fost informaţi înainte că urmează să se întâlnească într-o anumită staţie de metrou, unde va trebui să se prezinte complet îmbrăcaţi, apoi să urce în vagoanele de călători şi să îşi scoată pantalonii.

Voluntarii au fost rugaţi să îşi păstreze pe chip o expresie serioasă, să se poarte firesc şi să se prefacă că nu-i cunosc pe ceilalţi voluntari fără pantaloni.

Video Stirileprotv.ro

Unul dintre organizatorii No Pants Day din Washington D.C. a declarat că "nu există cu adevărat vreun scop sau vreo cauză" pentru această iniţiativă insolită.

"Încercăm doar să readucem zâmbetele pe feţele oamenilor", a declarat Bruce Witzenburg, participant la eveniment, pentru Washington Post.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici