Suveniruri din "Star Trek" şi câteva obiecte ale cântăreţului Michael Jackson, scoase la licitaţie

Suveniruri şi costume care au aparţinut creatorului serialului "Star Trek" sau care proveneau din recuzita lungmetrajului inspirat din acest serial şi câteva obiecte ale cântăreţului Michael Jackson vor fi vândute la licitaţie la Las Vegas, la sfârşitul lunii iunie, informează AFP.

122 afișări
Imaginea articolului Suveniruri din "Star Trek" şi câteva obiecte ale cântăreţului Michael Jackson, scoase la licitaţie

Suveniruri din "Star Trek" şi câteva obiecte ale cântăreţului Michael Jackson, scoase la licitaţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Diverse obiecte aparţinând lui Gene Roddenberry, creatorul serialului "Star Trek", sunt incluse în colecţia ce va fi vândută la licitaţie, în perioada 24 - 27 iunie, la Planet Hollywood din Las Vegas.

Printre acestea se află un proiector folosit de Roddenberry pentru a revedea pasaje din "Star Trek" la domiciliul său, dar şi o serie de accesorii şi de costume provenind din recuzita lungmetrajului "Star Trek" filmat în 2009.

Toate încasările realizate vor fi donate unor organizaţii de caritate, a precizat organizatorul licitaţiei, Julien's Auction.

Potrivit reprezentanţilor acestei case de licitaţii, cea mai scumpă piesă din colecţie ar putea fi motocicleta personalizată Harley Davidson a actorului William Shatner, estimată la 14.000 de dolari.

Rod, singurul fiu al realizatorului Gene Roddenberry, s-a aflat, luni, la Las Vegas, pentru a prezenta obiectele scoase la licitaţie şi care provin din casa în care şi-a petrecut copilăria.

Rod Roddenberry a declarat că a luat decizia de a se debarasa de aceste obiecte după decesul mamei sale, Majel, în august 2009.

Printre obiectele ce vor fi vândute se află haina pe care actorul Leonard Nimoy, interpretul personajului Spock, a purtat-o în lungmetrajul turnat în 2009.

Sunt scoase la licitaţie şi câteva obiecte care au aparţinut "regelui muzicii pop" Michael Jackson, decedat pe 25 iunie 2009.

Printre aceste obiecte se află o canapea personalizată, decorată cu foiţă din aur de 24 de carate, estimată la 150.000 de dolari. Michael Jackson a comandat-o pentru reşedinţa în care ar fi trebuit să locuiască în Marea Britanie, în timpul seriei de 50 de concerte din cadrul turneului "This Is It", programate la O2 Arena din Londra.

Amatorii de suveniruri au posibilitatea să achiziţioneze şi o mănuşă albă pe care starul a purtat-o în timpul turneului "Victory" din 1984, aceasta fiind una dintre cele 40 de mănuşi pe care artistul american le-a purtat pe scenă de-a lungul carierei sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici