Video Tăriceanu a venit la Guvern pe scuter

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a sosit, miercuri dimineaţa, cu un scuter la sediul Guvernului, unde nu a stat decât câteva secunde şi a continuat drumul spre o policlinică pentru exerciţiile medicale de recuperare pe care le efectuează periodic, după accidentul de motocicletă suferit în 2006.

74 afișări

Tăriceanu, îmbrăcat în costum, cu ochelari de soare şi purtând o cască de culoare albă, a fost escortat la distanţă de ofiţerii Serviciului de Protecţie şi Pază.

Pe perioada în care premierul a efectuat exerciţiile medicale, scuterul acestuia, un Peugeot Looxor de culoare roşie, a fost păzit de un ofiţer SPP.

Tăriceanu a efectuat exerciţiile medicale timp de o oră, după care a plecat la şedinţa de guvern.

Şeful Guvernului a declarat agenţiei MEDIAFAX că a preferat să vină, miercuri, la serviciu cu scuterul pentru că a dorit să vadă care este diferenţa între folosirea automobilului şi a unui mijloc de locomoţie pe două roţi.

"Drumul pe care îl fac în maşină fără niciun fel de escortă de poliţie în 15-17 minute l-am făcut astăzi în 5 minute. Cred că, pentru descongestionarea traficului în Bucureşti, asta este o soluţie, aşa cum se întâmplă în toate marile oraşe din lume, în marile capitale, unde folosirea bicicletelor, a scuterelor sau a motocicletelor este foarte larg răspândită. În al doilea rând, este legat şi de protecţia mediului, o maşină poluând mult mai mult decât un vehicul cu un motor mic", a spus Tăriceanu.

El a indicat spre scuterul său, arătând că vehiculul are un motor de 50 centimetri cubi şi un consum redus de carburant.

"Eu, care susţin de multă vreme această teorie, am vrut să o verific personal. Cred că demonstraţia este clară şi invită pe oricine alături ca să se convingă", a adăugat Tăriceanu.

În luna iulie a anului trecut, Tăriceanu a sosit la Palatul Victoria la volanul unui Porsche decapotabil, înregistrată pe numele firmei Automotive Trading Services, deţinută de şeful Executivului, care până la 1 iulie 2007 a fost importator general al mărcii Citroen în România,

Firma este şi dealer oficial în România pentru producătorul american de motociclete Harley Davidson.

Premierul a fost implicat, la 25 iulie 2006, în comuna Petreşti din judeţul Ilfov, într-un accident de circulaţie minor, în timp ce se deplasa cu motocicleta Harley Davidson dinspre DN1 către localitatea Corbeanca. În urma accidentului, şeful Executivului a suferit o ruptură de ligamente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici