Terry Gilliam, la Bucureşti pentru noul său film, "The Zero Theorem"

Terry Gilliam se pregăteşte să vină la Bucureşti pentru a filma noul său lungmetraj, "The Zero Theorem", care îl are în rol principal pe deţinătorul premiului Oscar Christoph Waltz, a anunţat regizorul pe pagina sa oficială de Facebook.

282 afișări
Imaginea articolului Terry Gilliam, la Bucureşti pentru noul său film, "The Zero Theorem"

Terry Gilliam, la Bucureşti pentru noul său film, "The Zero Theorem" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Anunţ! Mă pregătesc să vin la Bucureşti să încep lucrul la cel mai nou film al meu, «The Zero Theorem». Îl are în rolul principal pe nazistul preferat al tuturor: Christoph Waltz (aluzie la rolul jucat de acesta în "Ticăloşi fără glorie", n.r.). Este un scenariu foarte original despre un bărbat care aşteaptă un telefon care îi va da sens vieţii. Se mai întâmplă şi alte lucruri, de asemenea. Este profund şi amuzant în egală măsură, oarecum. O să ne distrăm. Vă ţin la curent cu numele din distribuţie", scrie pe pagina de Facebook a lui Terry Gilliam.

Într-un interviu de luna trecută, Terry Gilliam spunea că proiectul la care a lucrat mulţi ani, "The Man Who Killed Don Quixote", a fost din nou amânat. De asemenea, el a dezvăluit un singur lucru legat de următorul său proiect, "The Zero Theorem": va fi filmat în România. "Italia era cel mai bun loc în care puteai face film fără cheltuieli prea mari. Apoi, după căderea comunismului, a fost Praga, apoi Budapesta. Acum este Bucureşti", a declarat el pentru The Hollywood Reporter.

Christoph Waltz va juca rolul principal în "The Zero Theorem" - un film după un scenariu de Pat Rushin -, cel al lui Qohen Leth, un geniu al computerelor care caută sensul existenţei.

Potrivit IndieWire, filmările pentru "The Zero Theorem" vor începe pe 22 octombrie.

Terry Gilliam s-a născut în Minneapolis, în 1940. Gilliam a emigrat în Marea Britanie, unde s-a ocupat pentru o perioadă de animaţiile pentru grupul umoristic Monthy Pyton, care avea un show televizat. Ulterior a devenit membru cu drepturi depline al grupului, alături de care şi-a făcut debutul şi pe marele ecran, mai întâi ca actor, apoi ca regizor. În 1975, Gilliam a coregizat, împreună cu Terry Jones, primul lui film, "Monty Python and the Holy Grail", urmat la puţin timp de debutul lui regizoral solo, "Jabberwocky" (1977).

Filmografia lui cuprinde titluri precum "Brazil" (1985), cu Jonathan Pryce şi Robert De Niro, pentru care a fost nominalizat la Oscar, la categoria "cel mai bun scenariu original", "Regele pescar/ The Fisher King" (1991), care i-a adus nominalizări la Globul de Aur şi Leul de Argint, la Veneţia, "Armata celor 12 maimuţe" (1995), "Aventuri în Las Vegas" (1998), o adaptare a romanului din 1971 al lui Hunter S. Thompson. De asemenea, Gilliam a realizat filmul "Dr. Parnassus/ The Imaginarium of Dr. Parnassus", pe care a trebuit să îl termine fără actorul Heath Ledger, care a murit în timpul filmărilor, în 2008.

Actorul austriac Christoph Waltz, născut în 1956, a devenit cunoscut pe plan mondial pentru interpretarea personajului Hans Landa din filmul "Inglourious Basterds/ Ticăloşi fără glorie", în regia lui Quentin Tarantino. Christoph Waltz a studiat actoria la Max Reinhardt Seminar din Viena şi la Lee Strasberg Theatre and Film Institute din New York. Waltz este un cunoscut actor de teatru în ţările vorbitoare de limbă germană, jucând pe scene importante, precum cele din Zürich, Viena şi Salzburg, dar şi în numeroase producţii de televiziune. În 2000, Christoph Waltz a debutat ca regizor de film, odată cu lansarea peliculei sale pentru televiziune intitulată "Wenn Man Sich Traut". Rolul care l-a propulsat la Hollywood este cel din filmul lui Tarantino, care i-a adus recunoaşterea din partea criticii de film, dar şi respectul fanilor din lumea întreagă. Acest rol a fost recompensat cu premiul pentru interpretare la Cannes, în 2009, şi cu premiile Oscar, New York Film Critics Circle, Boston Society of Film Critics, Los Angeles Film Critics Association, Globul de Aur, BAFTA şi cel al Sindicatului actorilor americani. Christoph Waltz vorbeşte fluent trei limbi - germană, franceză şi engleză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici