Bad Sex in Fiction Award, aflat la a 17-a ediţie, este acordat de revista Literary Review pentru cea mai bizară descriere a unui act sexual dintr-o operă literară, în intenţia de a-i descuraja pe ceilalţi scriitori să redacteze scene sexuale lipsite de gust. În general, premiul revine autorului care a inclus în opera sa, care poate fi excelentă, o scenă sexuală redundantă, de prisos.
Tony Blair a primit astfel o dublă insultă din partea Literary Review, atât în ceea ce priveşte proza de dormitor, cât şi în ceea ce priveşte adevărul istoric, de vreme ce premiul este dedicat partidelor de sex nereuşite din literatură.
Potrivit jurnalistului Tom Fleming, de la Literary Review, „A Journey” este prima operă de non-ficţiune care a fost nominalizată la acest premiu, declarând despre Blair: „Este un pionier în orice domeniu„.
Fostul premier este nominalizat pentru o scenă de sex cu soţia sa, Cherie, după aflarea veştii despre moartea liderului laburiştilor John Smith. „În noaptea aceea m-a legănat şi m-a consolat; mi-a spus ce aveam nevoie să-mi spună; m-a îmbărbătat. În noaptea de 12 mai 1994, am avut nevoie de dragostea pe care mi-a oferit-o Cherie, necondiţionat. Am devorat-o ca să-mi dea putere. Eram un animal urmându-şi instinctul”, a scris Blair.
Fleming a declarat că Blair se anunţă a fi un candidat serios anul acesta, avându-i drept concurenţi pe Ian McEwan, cu o scenă din „Solar”, şi pe Martin Amis, cu o scenă din „The Pregnant Widow”.
Lista scurtă a nominalizărilor pentru premiul pentru cea mai proastă scenă de sex din literatură pe 2010 va fi anuţată luna viitoare, câştigătorul urmând să fie cunoscut pe 29 noiembrie.
Anul trecut, Jonathan Littell, câştigătorul prestigiosului premiu literar francez Goncourt, în 2006 pentru romanul „Binevoitoarele”, a primit şi Bad Sex in Fiction Award.