Top 5 cele mai slabe clasări ale României la concursul Eurovision - VIDEO

Deşi concursul Eurovision are o istorie de 56 de ani, România a participat pentru prima dată la această competiţie în 1994, fiind reprezentată atunci, la Dublin, de Dan Bittman, cu piesa "Dincolo de nori".

1427 afișări
Imaginea articolului Top 5 cele mai slabe clasări ale României la concursul Eurovision - VIDEO

Top 5 cele mai slabe clasări ale României la concursul Eurovision - VIDEO

Prestaţia lui Dan Bitman nu a fost pe placul europenilor, piesa "Dincolo de nori" obţinând doar poziţia a 21-a din 25 de concurenţi.

Până acum, ţara noastră a avut doar 13 participări, deoarece reprezentanţii noştri nu au avut rezultate foarte bune, astfel că prezenţa în competiţie nu a fost una constantă.

Iată un top al celor mai slabe cinci clasări ale României la Eurovision:

5. Sanda Ladoşi s-a clasat pe locul 18 cu piesa "I Admit", în 2004, la Istanbul (Turcia)

4. Elena Gheorghe s-a situat pe locul 19 cu piesa "The Balkan Girls", în 2009, la Moscova (Rusia)

3. Nico şi Vlad Miriţă au ocupat doar locul 20 cu piesa "Pe-o margine de lume", în 2008, la Belgrad (Serbia).

2. Dan Bittman s-a clasat pe locul 21 cu piesa "Dincolo de nori" la prima participare a României, în 1994, la Dublin (Irlanda)

1. Mălina Olinescu a obţinut poziţia 22-a cu melodia "Eu cred", în 1998, la Birmingham (Marea Britanie)

Cele mai bune performanţe ale României au fost obţinute în 2005, când Luminiţa Anghel şi trupa Sistem s-au clasat pe locul 3 cu piesa "Let Me Try", şi în 2010, când Paula Seling şi Ovi au ocupat tot locul 3 cu piesa "Playing with Fire".

În această seară, trupa Mandinga va reprezenta România la Eurovision 2012, în prima semifinală a concursul de la Baku, cu piesa "Zaleilah".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici