Top modelul Adriana Lima, din nou însărcinată

Top modelul brazilian Adriana Lima şi soţul ei, fostul star din NBA Marko Jaric, vor deveni din nou părinţi, în a doua jumătate a acestui an.

403 afișări
Imaginea articolului Top modelul Adriana Lima, din nou însărcinată

Adriana Lima (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Acesta va fi cel de-al doilea copil al cuplului, iar informaţia despre sarcina modelului brazilian a fost confirmată de agentul de presă al celebrului "înger" al casei de modă Victoria's Secret, informează people.com.

Adriana Lima şi Marko Jaric au deja împreună o fiică, Valentina, născută în noiembrie 2009.

Modelul brazilian, în vârstă de 30 de ani, şi Jaric, în vârstă de 33 de ani, s-au cunoscut la o petrecere la Los Angeles, în anul 2006.

Cei doi s-au căsătorit de Sfântul Valentin în 2009.

În 2011, Adriana Lima a ocupat locul al patrulea în topul celor mai bine plătite modele din lume, cu venituri de circa 8 milioane de dolari, potrivit unui clasament întocmit de revista Forbes.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici