Top-modelul Linda Evangelista, protagonista unei campanii la aproape 49 de ani - FOTO

Top-modelul Linda Evangelista, care va împlini 49 de ani în luna mai a anului viitor, a devenit protagonista campaniei pentru primăvara 2014 a casei de modă Patric Love.

964 afișări
Imaginea articolului Top-modelul Linda Evangelista, protagonista unei campanii la aproape 49 de ani - FOTO

Linda Evangelista (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Linda Evangelista este unul dintre celebrele fotomodele devenite faimoase anii '90. Ea şi-a câştigat faima după ce a declarat că nu se ridică din pat pentru o prezentare de modă pentru o sumă mai mică de 100.000 de dolari. Spre deosebire de alte colege din generaţia sa, precum Naomi Campbell, Helena Christensen, Cindy Crawford şi Elle MacPherson, care s-au îndreptat şi spre alte domenii, precum fotografie, actorie, design vestimentar şi televiziune, Linda Evangelista a rămas fidelă modelling-ului.

La 48 de ani, Linda Evangelista a devenit emblema campaniei pentru primăvara anului 2014 a firmei Patric Love.

În vara acestui an, Linda Evangelista şi iubitul ei, Peter Morton, au decis să se despartă pentru că nu au reuşit să se pună de acord în privinţa oraşului în care doreau să locuiască împreună.

Celebrul model, care are un fiu, Augustin James, în vârstă de şase ani, de pe urma unei relaţii pasagere cu miliardarul François-Henri Pinault, a început o relaţie cu omul de afaceri Peter Morton în 2006.

Linda, în vârstă de 48 de ani, a început relaţia cu Peter Morton - care este cu 19 ani mai tânăr decât ea - în anul 2006, când era însărcinată cu Augustin.

El i-a fost alături în timpul bătăliei juridice pentru obţinerea custodiei cu magnatul François-Henri Pinault - care este căsătorit în prezent cu actriţa Salma Hayek. Acel proces s-a încheiat printr-o înţelegere amiabilă, în mai 2012.

Cei doi s-au mai despărţit o dată în 2010, dar s-au reîmpăcat la scurt timp după aceea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici