Tori Spelling este însărcinată cu al treilea copil

Tori Spelling a anunţat, luni, printr-un mesaj postat pe Twitter, că este din nou însărcinată, actriţa americană urmând să devină mamă pentru a treia oară în toamna acestui an, informează people.com.

256 afișări
Imaginea articolului Tori Spelling este însărcinată cu al treilea copil

Tori Spelling este însărcinată cu al treilea copil (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ştiu că au existat multe speculaţii, aşadar, am vrut ca toată lumea să afle vestea direct de la mine. Este oficial. Dean şi cu mine suntem însărcinaţi!!!", a declarat Tori Spelling.

Actriţa americană în vârstă de 37 de ani anunţase deja în luna februarie că îşi doreşte încă un copil.

În prezent, cuplul apare în reality show-ul "Tori & Dean: sTORIbook Weddings", difuzat pe site-ul Oxygen.com.

Tori şi Dean, în vârstă de 44 de ani, s-au căsătorit în mai 2006, în cadrul unei ceremonii pe o insulă privată din Fiji, cu puţin timp înainte ca tatăl actriţei, producătorul de televiziune Aaron Spelling, să moară.

Cei doi au împreună o fetiţă, Stella Doreen, născută în mai 2008, şi un băieţel, Liam Aaron, care s-a născut în martie 2007. De asemenea, Dean McDermot are un fiu, Jack, în vârstă de 12 ani, şi o fiică adoptată, în vârstă de cinci ani, din prima căsătorie.

Tori Spelling şi Dean McDermot erau căsătoriţi cu alte persoane când s-au întâlnit pe platourile de filmare ale producţiei de televiziune "Mind Over Murder", în Ottawa, Canada, în vara anului 2005.

Tori Spelling a interpretat, timp de zece ani, rolul Donna în serialul "Beverly Hills, 90210", produs de studiourile Fox. De asemenea, ea a apărut în filme precum "Scary Movie 2" şi "Troop Beverly Hills". În 2008, ea a anunţat că a semnat pentru a juca într-un spin off inspirat din serialul "Beverly Hills, 90210".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici