"Totul despre sex", pe primul loc în box office-ul românesc (Video)

Lungmetrajul inspirat din serialul de televiziune de succes "Totul despre sex" s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, în săptămâna 2-8 iunie, cu încasări de 205.812 lei, potrivit datelor furnizate de Agenţia Champions.

207 afişări
Imaginea articolului "Totul despre sex", pe primul loc în box office-ul românesc (Video)

"Totul despre sex", pe primul loc în box office-ul românesc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În prima săptămână de prezenţă în cinematografele din România, "Totul despre sex/ Sex and the City: The Movie" a fost vizionat de 12.982 de spectatori.

Eroinele newyorkeze Carrie, Samantha, Miranda şi Charlotte au permis studiourilor Warner Bros să stabilească un record de încasări în SUA pentru prima zi de lansare - peste 20 de milioane de dolari - cele mai bune încasări obţinute vreodată în istoria filmului american de o comedie romantică sau de un film destinat în special publicului feminin.

Liderul box office-ului din săptămâna 26 mai - 1 iunie, "Mariaj de Vegas/ What Happens in Vegas", a coborât pe poziţia a doua, cu încasări de 204.205 lei.

"Mariaj de Vegas", în regia lui Tom Vaughan, spune povestea lui Joy (Cameron Diaz) şi a lui Jack (Ashton Kutcher) care, deşi iniţial nu ştiau unul de existenţa celuilalt, se trezesc căsătoriţi într-o dimineaţă, în Vegas. Cei doi descoperă că au câştigat o imensă sumă de bani la jocurile de noroc din Vegas şi trebuie să îşi împartă câştigurile, înainte de a se despărţi.

În săptămâna 2-8 iunie, filmul a avut un număr de 14.283 de spectatori.

"Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal/ Indiana Jones and the The Kingdom of the Crystal Skull" a coborât încă un loc în box office, anjungând pe trei, cu încasări de 116.113 de lei. La premieră, filmul a fost lider în clasament, cu încasări record de 352.191 de lei - cele mai mari obţinute de la începutul anului de un film la lansare.

În regia lui Steven Spielberg, cu Cate Blanchett şi Harrison Ford în rolurile principale, filmul a avut premiera mondială în mai, la Festivalul de Film de la Cannes.

"Balul absolvenţilor/ Prom Night", un horror despre o petrecere care se transformă într-un coşmar, a obţinut încasări de 34.476 de lei, fiind văzut de 1.662 de spectatori. Filmul s-a situat pe locul patru în săptămâna 2-8 iunie.

Pe poziţia a cincea a clasamentului s-a aflat "Scăpaţi-mă de mama/ Smother", în regia lui Vince Di Meglio, cu Diane Keaton, Dex Shepard şi Liv Tyler în rolurile principale, care spune povestea unui cuplu de tineri ce trebuie să facă faţă faptului că mama lui s-a mutat la ei în casă cu toţi cei cinci câini ai săi. Producţia a înregistrat încasări de 52.703 de lei.

Weekend-ul trecut, încasările cinematografelor româneşti s-au ridicat la 547.935 de lei, în timp ce numărul spectatorilor a fost de 34.116.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici