Tragedie în lumea filmului: Regizorul Koji Wakamatsu a murit, după ce a fost lovit de un taxi

Regizorul japonez Koji Wakamatsu a murit la vârsta de 76 de ani miercuri, la aproape o săptămână după ce a fost lovit de un taxi.

288 afișări
Imaginea articolului Tragedie în lumea filmului: Regizorul Koji Wakamatsu a murit, după ce a fost lovit de un taxi

Koji Wakamatsu (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cineastul nipon a fost accidentat de un taxi, în timp ce traversa o stradă din Tokyo vineri, 12 octombrie, şi a murit miercuri din cauza rănilor suferite, afirmă The Hollywood Reporter, citat de contactmusic.com.

Wakamatsu a lucrat la peste 100 de filme pe parcursul carierei sale. În 1965, cineastul nipon a fost nominalizat la Ursul de Aur de la Berlin, cu pelicula "Affairs Within Walls", şi a stârnit puternice controverse în 1976 cu filmul său "In the Realm of the Senses", care includea numeroase scene cu conţinut sexual explicit.

În 2008, cineastul a câştigat două premii la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin - C.I.C.A.E. Award şi Netpac Award - cu filmul "United Red Army".

Koji Wakamatsu a fost din nou nominalizat pentru Ursul de Aur de la Berlin, în 2010, cu filmul "Caterpillar", iar în 2012 a fost nominalizat la Cannes, la secţiunea "Un Certain Regard", cu filmul "11.25: The Day He Chose His Own Fate".

Wakamatsu a lansat trei filme în 2012 şi era extrem de activ în săptămânile de dinainte de accidentul care i-a fost fatal. La începutul lunii octombrie, Koji Wakamatsu a fost recompensat cu premiul pentru cineastul asiatic al anului) la Busan International Film Festival din Coreea de Sud.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici