Trupa Morandi, inclusă în portofoliul Universal Music Group International

Universal Music România a reuşit să includă trupa Morandi în portofoliul Universal Music Group International, în urma unei campanii intense de promovare şi lobby în cadrul grupului, cel mai recent album al formaţiei, "N3XT", urmând astfel să fie lansat pe plan internaţional.

92 afișări
Imaginea articolului Trupa Morandi, inclusă în portofoliul Universal Music Group International

Trupa Morandi, inclusă în portofoliul Universal Music Group International (Imagine: Mediafax Foto)

Odată cu intrarea Morandi în portofoliul internaţional al casei de discuri, albumul "N3XT" se va lansa atât în Marea Britanie, Franţa, Olanda, Germania, Austria, Elveţia, Italia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Spania cât şi în ţări din Asia. De asemenea, Japonia este una dintre ţările extrem de interesate de proiectul Morandi, susţin reprezentanţii Universal Music România.

"Ne-am propus ca asocierea cu Universal Music România să reprezinte un moment de cotitură în evoluţia trupei Morandi, aşa cum şi piesa «Angels (Love Is The Answer)», cea cu care am reuşit să impunem Morandi pe pieţe internaţionale, este diferită de precedentele single-uri ale trupei, având un mesaj cu adresabilitate mult mai largă decât contextul local", a declarat pentru MEDIAFAX Ioana Feşnic, General Manager al Universal Music România, filiala locală a grupului muzical internaţional.

"Odată ce avem un hit cu potenţial internaţional, urmează munca de promovare a casei de discuri locale, şi nu mă refer aici la promovare în sensul difuzării piesei şi mesajului nostru de PR pe mediile clasice, ci la promovarea şi lobby-ul în cadrul Universal Music Group", explică ea. "Fiecare companie Universal din lume primeşte zilnic demo-uri de la colegii din diverse ţări - nu e uşor să convingi marile pieţe să se aplece asupra proiectului tău".

"Încercări de lansare internaţională au mai existat în trecut pentru trupa Morandi, însă este pentru prima oară când există un suport puternic şi eforturi concertate din partea casei de discuri locale. Strategia noastră a fost să ridicăm în primul rând piesa în România, iar apoi, într-una din ţările importante în care ea avea potenţial. Am ales Rusia deoarece este o piaţă mare, generoasă şi adresabilă prin acest gen muzical - şi iată ca «Angels» este deja a zecea săptămână pe locul întâi în topurile ruseşti, iar albumul «N3XT» este Gold la doar două luni de la lansarea în Rusia. Odată probat potenţialul pe aceste două pieţe, am putut merge mai departe cu munca de promovare în cadrul grupului Universal Music International", a mai spus Feşnic.

Astfel, odată depăşită sfera promovării locale şi beneficiind de susţinerea Universal Music Group International, Morandi a intrat în liga artiştilor internaţionali care au urmat aceeaşi traiectorie - Juanes, Tokio Hotel, Reamonn, David Bisbal etc.

Morandi va beneficia atât de avantaje materiale, cât şi de imagine de pe urma acestei mişcări. "Artiştii vor avea şansa să câştige şi din vânzări, nu doar din concerte, aşa cum se întâmplă în acest moment în România", a mai spus General Managerul Universal Music România, ţinând cont de faptul că vânzarile sunt relativ scăzute în România.  

Dacă vor fi şi alţi artişti care vor călca pe urmele celor de la Morandi, rămâne de văzut. "Vom face şi în continuare demersuri susţinute pentru lansarea artiştilor nostri locali în străinătate", declară Feşnic.

Reprezentanţii Universal Music cred că România poate fi o "pepinieră" de noi talente pentru piaţa externă, la fel de bine ca orice altă ţară, succesul internaţional depinzând însă de calitatea producţiilor şi seriozitatea cu care proiectele sunt abordate de către artişti şi casele lor de discuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici