Trupa One, cu Criss şi Vlad din LaLa Band, lansată într-un concert pe 11 mai

Criss şi Vlad, membri ai trupei LaLa Band şi protagonişti ai serialului "Pariu cu viaţa", formează trupa One, un proiect muzical nou, lansat alături de MediaPro Music.

1709 afișări
Imaginea articolului Trupa One, cu Criss şi Vlad din LaLa Band, lansată într-un concert pe 11 mai

Trupa One, cu Criss şi Vlad din LaLa Band, lansată într-un concert pe 11 mai (Imagine: Victor Ciupuliga/ Mediafax Foto)

Membrii One se vor întâlni cu fanii în cadrul unui concert special de lansare, "Angels to fly", care va avea loc în Godot Cafe - Teatru din Bucureşti, pe 11 mai, de la 21.30, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

"One ne reprezintă prin faptul că împreună suntem unul, pentru că suntem tineri, ne iubim şi ne place acelaşi fel de muzică", au spus Criss şi Vlad. Noul proiect al celor doi îndrăgostiţi vine atât cu o maturizare muzicală, cât şi cu o schimbare spectaculoasă de imagine şi un nou look al tinerilor artişti.

Concertul susţinut de Criss şi Vlad va fi unplugged, iar repertoriul ales va fi unul cu totul special, One având pregătite şi multe suprize pentru cei prezenţi. One va fi acompaniată de Bubu Cernea la pian (clapă), Cristi Comaroni, la chitară acustică, şi Lisarius Tătaru, la chitară acustică bass.

"Vom cânta muzică cunoscută, de la Beatles încoace, în maniera noastră. Vom interpreta câteva piese compuse de Ionuţ Adrian Radu, iar una dintre ele, «Un nou început», va fi în primă audiţie. Tot în primă audiţie vor mai fi şi câteva coveruri care ne reprezintă", au mai spus Criss şi Vlad.

Biletele pentru concertul susţinut de One costă 20 de lei şi pot fi achiziţionate fie direct de la Godot Cafe - Teatru, zilnic între orele 12.00 şi 19.00, fie rezervate la rezervări@godotcafeteatru.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici