Tudor Chirilă vrea să facă apel la decizia TMB

Tudor Chirilă va face apel la decizia Tribunalului Municipiului Bucureşti (TMB), care a decis că acesta nu mai are voie să interpreteze piesele Vama Veche fără acordul foştilor săi colegi de trupă, obligându-l la plata de daune morale de 15.000 de euro, potrivit unei declaraţii remise MEDIAFAX.

1 afișare
Imaginea articolului Tudor Chirilă vrea să facă apel la decizia TMB

Tudor Chirilă vrea să facă apel la decizia TMB

"Nu este o soluţie definitivă. Vom face apel, ne vom face apărările şi vom încerca să dovedim că solicitările foştilor membri ai formaţiei sunt neîntemeiate, lucru pe care l-am dovedit şi la Instanţa de Fond şi Recurs din cadrul procesului de Ordonanţă Preşedinţială - soluţie definitivă şi irevocabilă. Menţionez că drepturile de coautori ale colegilor mei nu au fost încălcate, în condiţiile în care organizatorii de spectacole au plătit remuneraţiile ce se cuvin în baza Legii drepturilor de autor", a declarat Tudor Chirilă.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, în parte, acţiunea intentată de cei trei foşti membri ai trupei Vama Veche, Traian Bălănescu, Răzvan Lupu şi Liviu Mănescu, prin care aceştia doreau să-i interzică lui Tudor Chirilă să mai interpreteze piese din repertoriul formaţiei destrămate. Totodată, instanţa a decis că Tudor Chirilă şi actualii membri ai formaţiei Vama au încălcat drepturile de proprietate intelectuală şi trebuie să le plătească celor trei daune în valoare de 15.000 de euro.

"E păcat că din acest proces are de pierdut ideea de Vama Veche. Publicul însă nu are nicio vină. Sperăm că, într-un final, justiţia română, în care credem, să soluţioneze echitabil acest caz, fără să creeze un precedent, care ar risca să prejudicieze în viitor şi artiştii, şi publicul. Este un proces lung şi, până la o soluţie definitiva şi irevocabilă, ne vedem pe scenă", a mai spus Chirilă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici