Ultimele bilete pentru Festivalul de la Glastonbury, epuizate în circa o oră

Ultimele bilete puse în vânzare, duminică, pentru ediţia din 2010 a Festivalului de la Glastonbury, din Marea Britanie, s-au epuizat într-o oră şi şapte minute, informează bbc.co.uk.

10 afișări
Imaginea articolului Ultimele bilete pentru Festivalul de la Glastonbury, epuizate în circa o oră

Ultimele bilete pentru Festivalul de la Glastonbury, epuizate în circa o oră

Biletele anulate şi cele returnate pentru Festivalul de la Glastonbury din acest an, care îi are ca headlineri pe Muse, U2 şi Stevie Wonder, au fost repuse în vânzare, duminică, la ora locală 9.00 (8.00 GMT).

Biletele, având preţul de 175 de lire sterline (aproximativ 200 de euro), s-au epuizat la ora locală 10.07 (9.07 GMT).

Aproximativ 178.000 de fani vor fi prezenţi anul acesta la Worthy Farm din comitatul Somerset, pentru a celebra, în iunie, cea de-a 40-a aniversare a festivalului.

Printre celelalte trupe confirmate pentru ediţia 2010 se numără Madness, Vampire Weekend, Ray Davies, Jackson Browne, Orbital şi Hot Chip.

Au circulat şi câteva zvonuri potrivit cărora rapperul Vanilla Ice va concerta la Glastonbury, în urma unui mesaj postat pe pagina sa de pe MySpace, însă această informaţie a fost ulterior infirmată.

Ediţia din 2010 a Festivalului de la Glastonbury, unul dintre cele mai mari evenimente de gen desfăşurate în aer liber din lume, va avea loc în perioada 25 - 27 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici