Ultimul rol al lui Larry Hagman. J.R. se transformase în angajat al unui supermarket - VIDEO

Larry Hagman, actorul care a jucat rolul celebrului J.R. din serialul "Dallas", îşi schimbase preferinţele în ceea ce priveşte personajele pe care le interpretează. Anul trecut, înainte să moară, starul american a mai jucat într-un singur rol.

309 afișări
Imaginea articolului Ultimul rol al lui Larry Hagman. J.R. se transformase în angajat al unui supermarket - VIDEO

Larry Hagman (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Larry Hagman a reuşit să câştige inimile a milioane de oameni prin intermediul rolului pe care îl juca în celebrul serial "Dallas". Înainte să moară, se pare că Hagman încă se afla pe platourile de filmare. Deşi americanul este cunoscut pentru personalul J.R. pe care îl interpreta, se pare că acesta se reorientase din punct de vedere actoricesc înainte de a muri, scrie tablodiul britanic Daily Mail.

Hagman a jucat, înainte de a muri, rolul unui simplu angajat dintr-un supermarket care împarte mostre de produse clienţilor din magazin.

Într-unul dintre episoadele show-ului televizat care se bazează pe principiul camerei ascunse, Hagman încearcă să promoveze un sos de barbecue, în timp ce poartă o bonetă transparentă pe cap.

La un moment dat, interpretul lui J.R. din "Dallas" este aproape dat de gol de către unul dintre clienţii supermarketului, care îl recunoaşte.

O femeie în vârstă pare să îl asocieze pe Hagman cu personajul din Dallas, însă Hagman rămâne neimpresionat şi ridică din umeri la expresia femeii, încercând să îşi ducă la capăt rolul cu brio.

"Nu aş lucra aici dacă eu aş fi J.R.", încearcă să se scuze Hagman. Serialul bazat pe principiul camerei ascunse se numeşte "I Get that a Lot / Mi se spune des" urmează să debuteze în Statele Unite ale Americii săptămâna aceasta.

Prodcătorul acestui show televizat, Eric Schotz, a vorbit pentru ET Online despre felul în care a lucrat cu Larry Hagman pe parcursul câtorva episoade.

"Hagman a fost actorul perfect pentru acel rol. Am avut, cu ajutorul lui, doza necesară de amuzament şi celebritate, astfel încât destui oameni să îl recunoască", a declarat acesta.

Larry Hagman a fost actor, producător şi regizor de film. Cel mai celebru rol al său este J. R. Ewing din serialul TV "Dallas". Episodul "Who Shot JR?", difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul "Dallas", difuzat în 13 sezoane între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.

Larry Hagman a murit la vârsta de 81 de ani pe data de 23 noiembrie 2012. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici