ULTIMUL SPECTACOL oferit de Whitney Houston. Ce a cântat vedeta cu două zile înainte să moară - VIDEO

Whitney Houston, care a murit la vârsta de 48 de ani chiar înaintea ceremoniei de decernare a premiilor Grammy, a urcat pentru ultima dată pe scenă la un eveniment care a avut loc înaintea galei.

17887 afișări
Imaginea articolului ULTIMUL SPECTACOL oferit de Whitney Houston. Ce a cântat vedeta cu două zile înainte să moară - VIDEO

ULTIMUL SPECTACOL oferit de Whitney Houston. Ce a cântat vedeta cu două zile înainte să moară

Whitney Houston a participat, joi, la o petrecere organizată înaintea ceremoniei de decernare a premiilor Grammy, unde vedeta a urcat pentru ultima dată pe scenă alături de Kelly Price, în onoarea căreia fusese organizată petrecerea, relatează mtv.com.

"La petrecerea în onoarea mea, am invitat mai mulţi prieteni, printre care şi Whitney Houston. Toţi prietenii mei au venit şi au cântat. Nu mă aşteptam ca Whitney să urce pe scenă, dar a făcut-o. A urcat pe scenă şi, în timp ce eu vorbeam cu ea, a luat microfonul şi a început să cânte", a declarat Kelly Price despre seara de joi.

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al artistei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici