Uma Thurman este însărcinată pentru a treia oară

Actriţa americană Uma Thurman, în vârstă de 41 de ani, este din nou însărcinată şi va deveni mamă pentru a treia oară, în a doua jumătate a acestui an, a confirmat agentul artistei, în exclusivitate pentru people.com.

459 afișări
Imaginea articolului Uma Thurman este însărcinată pentru a treia oară

Uma Thurman (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Acesta va fi primul copil al actriţei americane cu actualul ei partener de viaţă, magnatul din lumea finanţelor Arpad Busson.

Uma Thurman mai are doi copii - o fiică, Maya, în vârstă de 13 ani, şi un fiu, Levon, în vârstă de 10 ani - cu fostul ei soţ actorul Ethan Hawke, cu care a fost căsătorită între anii 1998 - 2004. Uma a mai fost căsătorită cu actorul Gary Oldman, între anii 1990 - 1992.

Actriţa are o relaţie cu Arpad Busson, în vârstă de 49 de ani, care a început în 2007. După o scurtă despărţire în 2009, cei doi au hotărât să se împace şi de atunci formează din nou un cuplu.

Uma Thurman este cunoscută pentru roluri precum cele din "Pulp Fiction", pentru care a fost nominalizată la premiile Oscar, "Legături periculoase" şi seria "Kill Bill". Ea urmează să apară în cinci episoade din serialul "Smash", produs şi difuzat de postul NBC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici