Video Un bărbat însărcinat în cinci luni

Thomas Beatie, un transexual american căsătorit cu o femeie, a decis să recurgă la inseminare artificială pentru a avea un copil şi, acum, susţine că este însărcinat în cinci luni, relatează, în ediţia de miercuri, advocate.com.

1304 afișări

Thomas Beatie şi soţia sa, Nancy, sunt, pentru toţi cei care îi cunosc, un cuplu normal.

Thomas este transexual şi s-a căsătorit legal cu soţia sa, nefiind nevoit să recurgă la sterilizare pentru că legea nu a considerat căsătoria dintre cei doi drept una între persoane de acelaşi sex.

În urmă cu zece ani, cuplul a decis să aibă un copil, dar Nancy, care a suferit o operaţie complicată acum 20 de ani, nu poate să rămână însărcinată. Thomas a decis să renunţe, astfel, la injecţiile bilunare cu testosteron şi să poarte copilul el însuşi.

Ideea celor doi a fost respinsă atât de doctori, cât şi de prieteni şi familie, dar, după consultarea a nouă medici, cuplul a decis să recurgă la o bancă de spermă şi să efectueze inseminarea la ei acasă.

Iniţial, Thomas a rămas însărcinat cu tripleţi, dar sarcina a suferit complicaţii şi ar fi pus în pericol atât viaţa lui, cât şi pe cea a copiilor. În urma unei intervenţii chirurgicale, el a pierdut copiii.

Cei doi nu au renunţat însă şi Thomas a rămas, din nou, însărcinat, de aceasta dată cu un singur copil şi fără apariţia altor complicaţii. Fetiţa cuplului urmează să se nască pe 3 iulie 2008.

Beatie se declară foarte mândru şi fericit de sarcina sa, susţinând că acest lucru nu înseamnă că nu se mai simte bărbat.

Majoritatea cunoscuţilor nu ştiu despre sarcina lui Thomas, dar acesta crede că oamenii vor trebui să accepte evenimentul ca pe ceva normal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici