Un diamant masiv, descoperit în Lesotho

Un diamant de 478 de carate, descoperit în statul Lesotho, din interiorul Africii de Sud, ar putea deveni cea mai mare gemă rotundă şlefuită de acest tip, întrecând celebrul Koh-i-Noor ce face parte dintre bijuteriile Coroanei britanice, după cum au arătat studiile preliminare, citate de BBC.

879 afișări
Imaginea articolului Un diamant masiv, descoperit în Lesotho

Un diamant masiv, ce ar putea atinge un nou record de mărime, a fost descoperit în Lesotho (Imagine: www.bbc.co.uk)

Potrivit sursei citate, diamantul ar putea cântări, după şlefuire, peste 150 de carate, întrecând diamantul rotund Koh-i-Noor, cândva cunoscut drept cel mai mare din lume, care cântăreşte 105 carate şi face parte dintre bijuteriile Coroanei britanice.

Astfel, piatra din Lesotho, care nu are încă un nume, ar deveni cel mai mare diamant rotund şlefuit şi s-ar putea vinde pentru câteva zeci de milioane de dolari, potrivit proprietarului său, compania internaţională Gem Diamonds.

"Analizele preliminare arată că acest diamant remarcabil va doborî recordul deţinut de o piatră şlefuită, de cea mai mare claritate şi calitate a culorii", a declarat directorul executiv de la Gem Diamonds.

Chiar dacă ar întrece diamantul Koh-i-Noor, din India, şi ar deveni cel mai mare diamant rotund din lume, piatra din Lesotho ar fi în continuare depăşită în dimensiuni de Great Star of Africa, un diamant în formă de lacrimă, de 530 de carate, declasat la rândul său, în 1905, de diamantul Cullian, care avea, neşlefuit, 3.106 carate.

Mina Letseng, în care a fost găsit noul diamant, aparţine companiei internaţionale Gem Diamonds, în proporţie de 70%, iar restul acţiunilor sunt ale statului Lesotho.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici