Un film despre prietenia dintre Iggy Pop şi David Bowie, în pregătire la Hollywood

Relaţia de prietenie dintre Iggy Pop şi David Bowie, înfiripată în anii '70 în Berlinul de Vest, va fi prezentată într-un nou film biografic aflat în pregătire la Hollywood.

220 afișări
Imaginea articolului Un film despre prietenia dintre Iggy Pop şi David Bowie, în pregătire la Hollywood

Iggy Pop (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lungmetrajul se va intitula "Lust For Life" şi va prezenta colaborările muzicale pline de creativitate dintre cei doi artişti, în perioada în care se aflau amândoi în Berlinul de Vest. În acea perioadă, ambii muzicieni au înregistrat în Germania albumele "The Idiot" şi "Low", informează contactmusic.com.

"The Idiot" este albumul de debut al rockerului Iggy Pop, compus şi înregistrat în colaborare cu David Bowie. "Low" este cel de-al şaptelea album de studio lansat de David Bowie şi a fost înregistrat tot în Berlinul de Vest.

Filmul va fi produs pe baza a două biografii celebre ale celor doi muzicieni - "Starman: David Bowie" şi "Open Up and Bleed: Iggy Pop", scrise de Paul Trynka.

Lungmetrajul "Lust For Life" va fi regizat de Gabriel Range.

Iggy Pop, pe numele său adevărat James Newell Osterberg, a avut un succes răsunător pe scena muzicii rock, numeroşi artişti, precum Sex Pistols şi Nirvana, declarându-se influenţaţi de stilul său inconfundabil. Considerat un inovator al punk rockului, fapt pentru care a fost numit "The Godfather of punk" sau "The rock Iguana", Iggy Pop este recunoscut pentru prestaţiile live cu adevărat spectaculoase, debordând de energie.

Iggy Pop a fost primul cântăreţ care a plonjat de pe scenă, sărind pe spectatorii din public (stage-dive), cu ocazia unui concert pe care l-a susţinut în Detroit, SUA - s-a şi rănit destul de grav de câteva ori cu ocazia unor astfel de salturi ulterioare. Rockerul obişnuia să le pipăie pe femeile din public, să se tăvălească pe scenă pe cioburi de sticlă, să se dezbrace în public şi să vomite pe scenă.

Iggy şi-a început cariera ca toboşar în diferite trupe de liceu, The Iguanas, prima dintre ele, fiind şi cea al cărei nume l-a inspirat în alegerea pseudonimului de scenă. În perioada anilor '60 - '70, Iggy Pop a fost membru de bază al trupei de punk-garage rock The Stooges, însă popularitatea sa a crescut odată cu cariera sa solo, hituri precum "Lust for Life", "I'm Bored", "Real Wild Child", "Candy", "Tonight" şi "The Passenger" fiind deosebit de bine primite de public.

David Bowie este cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock 'n' roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventează destul de des stilul de a cânta, Bowie este considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii '70. Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură. El este, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale.

Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice "Space Oddity" (1969), "Ziggy Stardust" (1972), "The Man Who Sold the World" (1970), "Aladdin Sane" (1973), "Station to Station" (1976), "Let's Dance" (1983), "The Buddha of Suburbia" (1993) şi "Earthling" (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici