Un portret pictat de Francis Bacon, vândut cu peste 51 de milioane de euro, la Londra

Un portret pictat de Francis Bacon, reprezentându-l pe amantul său, George Dyer, a fost vândut cu peste 42 de milioane de lire sterline (51,12 milioane euro), joi, de Christie's, la Londra, şi a stabilit un nou record european pentru această casă de licitaţii.

192 afișări
Imaginea articolului Un portret pictat de Francis Bacon, vândut cu peste 51 de milioane de euro, la Londra

Un portret pictat de Francis Bacon, vândut cu peste 51 de milioane de euro, la Londra(Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Tabloul "Portrait of George Dyer Talking", pe care Francis Bacon l-a realizat în perioada în care se afla pe culmile artei sale, a fost expus pentru prima dată în 1966 - anul realizării operei -, la Paris.

Acelaşi tablou a fost expus din nou în capitala franceză, cinci ani mai târziu, cu ocazia unei retrospective, prima organizată într-un muzeu şi dedicată acestui pictor britanic, la Grand Palais din Paris. Expoziţia a fost vernisată la două zile după sinuciderea lui George Dyer.

Acesta este cel mai mare preţ plătit pentru o pictură - realizată pe un singur panou - a lui Francis Bacon, născut pe 28 octombrie 1909, la Dublin, şi decedat pe 28 aprilie 1992 la Madrid.

Un triptic, intitulat "Three Studies of Lucian Freud", al aceluiaşi pictor britanic a fost adjudecat la New York în 2013 cu 142,4 milioane de dolari, un record mondial de preţ pentru o operă de artă vândută la licitaţie (tot de casa Christie's).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici