- Home
- Life-Inedit
-
BEIJING, (25.01.2010, 16:37)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Un vârf muntos din China, redenumit după munţii plutitori din "Avatar"
Un vârf muntos din Zhangjiajie, China, şi-a schimbat oficial numele din "Southern Sky Column" în "Avatar Hallelujah Mountain", în cadrul unei ceremonii ce a avut loc luni, autorităţile chineze locale sperând să beneficieze astfel de pe urma succesului blockbuster-ului "Avatar".
817 afișări

Un vârf muntos din China, redenumit după munţii plutitori din "Avatar" (Imagine: Captura video)
Potrivit autorităţilor din Zhangjiajie, oraş din sudul provinciei Hunan care găzduieşte primul parc naţonal autorizat din China, munţii plutitori Hallelujah din "Avatar" au fost inspiraţi de muntele numit Southern Sky Column de acolo, unde un fotograf de la Hollywood a filmat în 2008.
"Multe dintre pozele pe care le-a făcut atunci au devenit prototipuri pentru multe dintre elementele din filmul «Avatar», inclusiv pentru Munţii Hallelujah", se arată pe site-ul guvernului local din Zhangjiajie (www.zjj.gov.cn).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Obiceiul pe care bărbații îl fac în dormitor și care le enervează pe femei mai mult decât sforăitul
-
HOROSCOP Sâmbătă, 4 februarie – O zi de sâmbătă cu risc de tensiuni. Lucrurile nu evoluează bine pentru zodii
-
Secretul vieţii lungi dezvăluit de o femeie de 116 ani. Maria Branyas Morera stă pe Twitter, dar departe de oamenii toxici
-
Ce fel de bere poţi bea înainte şi după ce faci sport
Filmul "Avatar", în regia lui James Cameron, a avut până în prezent încasări de 1,83 miliarde de dolari în întreaga lume, devenind lider de box-office internaţional, înaintea "Titanicului", semnat de acelaşi regizor.
În China, "Avatar" a avut încasări de circa 80 de milioane de dolari şi este până acum cel mai îndrăgit film care a rulat în această ţară. Dar săptămâna trecută, cinematografele chineze au început să scoată varianta 2D a filmului de pe marile ecrane, pe care vor rula în schimb pelicule autohtone despre Anul Nou chinezesc. În schimb, varianta 3D poate fi în continuare vizionată.
Turiştii din Zhangjiajie pot beneficia de un "tur magic prin Avatar - Pandora" sau un "tur miraculos către muntele plutitor din Avatar", potrivit filialei din Zhangjiajie a China International Travel Service Corp (www.citszjj.com).
"Pandora este departe, dar Zhangjiajie este aproape", mai spune municipalitatea pe site-ul său. "Bine aţi venit la Zhangjiajie pentru a vedea Munţii Hallelujah din «Avatar» şi pentru a descoperi adevărata lume a Pandorei", este un alt mesaj de întâmpinare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe