Vladimir Putin şi-a făcut lifting facial? - FOTO

Speculaţii despre un presupus lifting facial la care ar fi apelat Vladimir Putin au apărut în presa occidentală, după ce actualul premier al Rusiei şi-a anunţat, sâmbătă, intenţia de a candida din nou la alegerile prezidenţiale, ce vor fi organizate anul viitor.

829 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin şi-a făcut lifting facial? - FOTO

Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Prezenţa liderului rus, în vârstă de 58 de ani, la congresul partidului Rusia Unită, ce a avut loc sâmbătă, la Moscova, a generat acest val de speculaţii. Putin a apărut la tribună cu obrajii mai umflaţi, iar pungile de sub ochi, care erau vizibile în ultimele luni, păreau de această dată mult mai puţin proeminente, informează news.sky.com.

Un utilizator a comentat pe Twitter: "Putin pare că a făcut un lifting facial. E înspăimântător!".

Experţii în domeniu afirmă că este posibil ca Vladimir Putin să fi apelat la o astfel de operaţie estetică.

Expertul în modă Alice Hard-Davis de la publicaţia The Times a declarat: "Putin a avut adeseori un look mai degrabă slab şi înfometat, dar în weekendul trecut obrazul lui părea în mod clar mai neted. Să îşi fi aranjat el faţa, cu puţin timp înainte de a recuceri preşedinţia, anul viitor?".

Premierul rus este extrem de mândru de apariţiile sale în public şi a pozat de-a lungul anilor în numeroase fotografii cu tentă macho.

Putin şi-a anunţat sâmbătă intenţia de a redeveni preşedinte după scrutinul din martie 2012. El a precizat, de asemenea, că îi va ceda conducerea Guvernului lui Medvedev, cel pe care l-a desemnat în 2008 să îi succeadă la Kremlin, deoarece el nu se putea prezenta pentru un al treilea mandat consecutiv.

Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev au condus Rusia împreună, după ce Putin şi-a încheiat în 2008 cel de-al doilea mandat de preşedinte. Dacă Putin va câştiga alegerile prezidenţiale de anul viitor, el ar putea să conducă din nou Rusia pentru alte două mandate de câte şase ani - ceea ce înseamnă că ar putea rămâne la putere pentru un sfert de secol, până la vârsta de 70 de ani.

Dmitri Medvedev a fost de acord să candideze pe lista partidului Rusia Unită pentru alegerile parlamentare de pe 4 decembrie. Decizia are scopul de a ajuta această formaţiune politică să îşi păstreze majoritatea de două treimi în camera inferioară a Parlamentului rus şi, totodată, să îi ofere lui Medvedev funcţia de premier al viitorului guvern rus.

Potrivit news.sky.com, această rocadă a cauzat o stare de nervozitate într-o serie de cancelarii occidentale, deoarece Vladimir Putin este considerat un politician mai puţin liberal decât Dmitri Medvedev şi cu un discurs mai tranşant decât al acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici