Voltaj doneaza biletele VIP de la concertul "X" de la Sala Polivalentă copiilor din programul "Vreau in clasa a 9-a"

Trupa Voltaj donează biletele VIP de la concertul "X" de la Sala Polivalentă,care va avea loc pe 20 octombrie,la ora 20:00, copiilor din programul "Vreau in clasa a 9-a" din cadrul World Vision, adresat copiilor fără posibilităţi materiale din mediul rural care vor să îşi continue studiile la liceu.

362 afișări
Imaginea articolului Voltaj doneaza biletele VIP de la concertul "X" de la Sala Polivalentă copiilor din programul "Vreau in clasa a 9-a"

Voltaj doneaza biletele VIP de la concertul "X" de la Sala Polivalentă copiilor din programul "Vreau in clasa a 9-a" (Imagine: Silviu Matei/ Arhiva Mediafax Foto)

Colaborarea dintre Voltaj şi World Vision România continuă. Înaintea concertului pe care trupa îl va susţine pe 20 octombrie la Sala Polivalentă, Voltaj a pregătit o surpriză copiilor din programul "Vreau în clasa a 9-a" din cadrul World Vision.

Toate biletele categoria VIP de la concertul "X" sunt donate copiilor din Ialomiţa, parte a programului World Vision. Pe lângă accesul la unul dintre cele mai grandioase concerte ale trupei, invitaţii vor avea un regim VIP, cu multe surprize şi un eveniment meet & greet cu cei cinci membri ai trupei.

"Am dorit să facem o bucurie unor copii care nu ar putea să-şi permită un bilet la concert sau un 'tratament' VIP. Ei vor fi VIP-urile de la concertul nostru, iar zâmbetele de pe feţele lor vor fi cel mai frumos cadou pentru noi", a declarat Călin Goia, solistul Voltaj şi ambasador World Vision România.

Voltaj revine pe scenă Sălii Polivalente din Bucureşti, pe 20 octombrie 2016, ora 20:00, în ultimul concert din cadrul turneului naţional "X Tour". Mega-concertul de pe 20 ocotmbrie aduce în acelaşi loc energie şi emoţie, tehnologie şi efecte speciale, un concert spectaculos demn de cele mai mari scene internaţionale.

World Vision este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy. Organizaţia este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

Proiectul “Vreau în clasa a 9-a” susţine copiii fără posibilităţi materiale din mediul rural să îşi continue studiile la liceu. Beneficiarii acestui proiect sunt absolvenţi de gimnaziu, din zone rurale, care au luat examenul de capacitate şi sunt motivaţi să îşi continue studiile, dar nu au parte de susţinere financiară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici