Wikipedia a ajuns la articolul cu numărul două milioane

Articolul cu numărul două milioane a fost publicat în cadrul enciclopediei online Wikipedia, al cărei conţinut poate fi editat de utilizatori, informează Reuters.

1 afișare
Imaginea articolului Wikipedia a ajuns la articolul cu numărul două milioane

Wikipedia a ajuns la articolul cu numărul două milioane

Publicarea articolului cu numărul două milioane este un simbol pentru cel mai mare site internaţional de publishing care utilizează conţinuturi generate de utilizatori.

Wikipedia, aflat pe locul şase în topul celor mai vizitate site-uri din lume, după Google, Microsoft, Yahoo, Time Warner şi eBay, este disponibill în 250 de limbi. În total, în cadrul enciclopediei au fost publicate mai mult de opt milioane de articole.

La 10 septembrie, un articol despre "El Hormiguero", un show TV spaniol foarte popular, a fost creat pe Wikipedia de utilizatorul Zzxc, el devenind articolul cu numărul două milioane a versiunii Wikipedia în limba engleză.

De la lansarea proiectului, în 2001, peste 100.000 de utilizatori înregistraţi au publicat câte cel puţin 10 modificări la articolele din conţinutul Wikipedia, potrivit Wikimedia Foundation, organizaţia caritabilă non-profit care operează Wikipedia.

Versiunea în limba engleză a Wikipedia are peste 3,4 milioane de utilizatori care contribuie la conţinutul său. Ediţiile germană şi franceză a enciclopediei online, care se află pe următoarele locuri ca mărime între versiunile Wikipedia, au fiecare peste jumătate de milion de articole publicate, în timp ce alte nouă versiuni au peste 100.000 de articole.

Wikipedia are versiuni şi în limbi mai puţin utilizate, cum ar fi limba africană Xhosa sau limba hibrid Esperanto.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici