Ziua Culturii Naţionale. Au trecut 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale.

5841 afișări
Imaginea articolului Ziua Culturii Naţionale. Au trecut 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

În 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care data naşterii poetului Mihai Eminescu - 15 ianuarie - a devenit Ziua Culturii Naţionale. Potrivit Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a vorbit, marţi, despre evenimentele programate pentru Ziua Culturii Naţionale, în cadrul unei întâlniri cu presa: "Aprindem flacăra culturii, desigur, într-un mod simbolic".

"Ca noutate, în acest an, am iniţiat o acţiune unitară. La ora 18.00 va fi aprinsă flacăra culturii, când spun aprinsă mă refer la un sens simbolic pentru că vor avea loc acţiuni simultan în aproape toate oraşele ţării", a arătat ministrul. Oficialul a explicat şi că sunt programate proiecţii cu imagini legate de Mihai Eminescu, dar şi spectacole în mai multe colţuri ale ţării, la Suceava, Arad, Cluj-Napoca, Sibiu, Buzău, Alba, Reşiţa şi Timişoara. Evenimentele vor include şi transmiterea unui mesaj al Ministerului Culturii.

"Cultura se clădeşte zi de zi, câte puţin, intrând într-un muzeu, deschizând o carte, privind o pictură. Să reaprindem această flacără, deoarece totul începe cu fiecare dintre noi. Cultura este moştenirea socială pe care o oferim copiilor noştri, pe care o lăsăm tinerilor români de pretutindeni", se arată în mesajul prezentat de ministru.

Ministerul Culturii va serba Ziua Culturii Naţionale şi la Ateneul Roman din Bucureşti. La eveniment, care va începe la ora 19.00, vor participa Klaus Iohannis, preşedintele României, Ludovic Orban, prim-ministru, Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, şi alţi invitaţi.

Pe clădirea Ateneului va fi realizată o proiecţie "în culorile drapelului naţional, cu chipul poetului Mihai Eminescu şi mesajul «aprindem flacăra culturii»".

15 ianuarie 2020 - 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Câteva note biografice

Data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind pe 15 ianuarie 1850, în Botoşani, deşi informaţiile privind acest subiect variază.

Eminovici Mihai era cel de-al şaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu.

Debutul literar

A debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu şi sub acest nume a trăit şi a scris literatură şi a lucrat ca jurnalist.

Ani boemi

Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în Bucureşti, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri.

În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman "Geniu Pustiu".

Viena şi Berlin

Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis "auditor extraordinar" la facultăţile de filosofie şi drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student "extraordinar" la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.

În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.

În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877, era invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum "Scrisorile" şi "Luceafărul".

Pe 6 august 1879 a murit Ştefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la Bucureşti, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.

În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de "manie acută", starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani. Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă. În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.

Moartea

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii.

În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

Opera literară

Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.

Insolit

Ca un element insolit, potrivit World Records Academy, "Luceafărul" lui Mihai Eminescu este cel mai lung poem de dragoste. "Poemul poate fi simplu descris (pentru generaţia YouTube de astăzi...) drept o combinaţie între "Pe aripile vântului/ Gone with the Wind" (dramă romantică), "Star Trek" (conţine divertisment SF) şi "Love Story" (poemul este unul dintre cele mai romantice şi se încheie cu o dramă) - toate amestecate, ceea ce înseamnă că este un poem romantic, dar şi unul modern, al mileniului al treilea", notează cei de la WRA.

Şi tot ca un element insolit, opera lui Mihai Eminescu a devenit, anul trecut, aplicaţie pentru telefonul mobil, în urma unui proiect sprijinit de Academia Română. Opera eminesciană este disponibilă, în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play.

"Academia Română şi-a asumat urgenţa refacerii punţilor dintre marii întemeietori ai culturii române moderne şi societate, idee asumată de către echipa de proiect. Astfel, aplicaţia «Mihai Eminescu, întreaga operă» pentru telefoanele inteligente reprezintă a doua mare relansare a Operei eminesciene după seria tipărită de-a lungul ultimului secol de către Academia Română. În România, în momentul de faţă, peste jumătate dintre locuitori utilizează terminale telefonice inteligente, marea majoritate a acestora fiind tineri", se arăta într-un comunicat emis anul trecut, de Ziua Culturii.

Aplicaţia "Mihai Eminescu, întreaga operă" are ca scop apropierea tineretului de "omul deplin al culturii române" prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne. În acelaşi timp, opera este utilă şi persoanelor de specialitate, punând la dispoziţia acestora un bogat instrumentar bio-bibliografic, susţineau realizatorii programului.

Aplicaţia "Mihai Eminescu, întreaga operă" a fost realizată pe parcursul a doi ani de o echipă interdisciplinară alcătuită din cercetători de la Centrul European de Studii în Probleme etnice al Academiei Române, membri ai Asociaţiei Române de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură şi tineri informaticieni, cu sprijinul financiar al Asociaţiei NeamUnit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici