FOCUS: Gheorghe Hagi respiră şi trăieşte pentru fotbal în fiecare zi

Fostul internaţional român Gheorghe Hagi vrea să ajute fotbalul, care l-a adus în prim-planul lumii sportive, motiv ce îl determină ca în fiecare zi să facă eforturi pentru ca "sportul rege" să fie iubit de cât mai mulţi oameni.

235 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Gheorghe Hagi respiră şi trăieşte pentru fotbal în fiecare zi

FOCUS: Gheorghe Hagi respiră şi trăieşte pentru fotbal în fiecare zi (Imagine: Daniel Ormuz)

O zi normală pentru fostul internaţional Gheorghe Hagi nu poate începe altfel decât cu un meci de fotbal, pe care îl joacă una dintre echipele sale de la academia ce îi poartă numele. De această dată, pe teren se aflau juniorii născuţi în 1994, care întâlneau Steaua. Hagi s-a aşezat în tribună, aproape de gard, printre spectatori, şi a urmărit atent fiecare detaliu al meciului, strigând din când în când, la jucătorii săi. "Soldat (n.r. - numele unui jucător al academiei), mai poţi? Nu mai sta cu mâinile în şold, cere schimbare, dacă nu mai poţi!", se aude vocea lui Hagi.

Partida conta pentru faza zonală a campionatului naţional de Juniori B, iar constănţenii aveau nevoie de victorie pentru a mai spera la calificare. Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0, însă Gheorghe Hagi părea destins la final. "De ce să fiu supărat? Asta este. Acum suntem la început, aşa acumulăm experienţă şi vom creşte tot mai mult", a spus fostul internaţional.

Gică Hagi nu stă prea mult pe gânduri, şi, direct de la stadionul "Voinţa" din Constanţa, pleacă spre locul în care se construieşte academia sa de fotbal, fiind însoţit de câţiva jurnalişti. Intrând în localitatea Ovidiu, la nici 10 kilometri de Constanţa, Gică îşi îndreaptă privirea spre stâlpii instalaţiei de nocturnă, care se zăresc pe dealurile din apropiere. Spaţiul pe care se construieşte academia le va oferi copiilor o privelişte panoramică a lacului Siutghiol şi a staţiunii Mamaia, acesta fiind un detaliu gândit tot de Gică Hagi.

"Dacă fotbalul ţi-a dat totul în viaţă, trebuie să-i întorci acest serviciu. Este recunoştinţa mea faţă de acest sport, care mi-a oferit atâtea satisfacţii în viaţă", a spus fostul internaţional la intrarea pe şantier. Este gândul care l-a făcut pe "Rege" să demareze acest proiect în urmă cu mai bine de un an.

Gheorghe Hagi a făcut o scurtă prezentare a ceea ce se construieşte pe dealurile din apropierea Constanţei, precizând că toţi copiii vor beneficia de cele mai bune condiţii. "Avem opt terenuri, cu iarbă, sintetice şi unul cu nisip, iar la terenul principal vom construi o tribună de 1.500 de locuri. Terenurile beneficiază de cea mai bună tehnologie şi totul este automatizat. Poate să plouă şi zece zile, terenurile se vor prezenta în cele mai bune condiţii. În camere, copiii vor avea toate condiţiile pentru a se odihni. Nu vor avea prize, pentru că acolo vor dormi. Tot ce le trebuie va fi la etajul al treilea al cladirii principale, unde vor sta împreună cu toţi colegii", a spus Hagi.

În acest moment, la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" sunt înscrişi 370 de copii, la toate grupele de vârstă, inclusiv o echipă de fotbal profesionist, înscrisă în Liga a III-a din Campionatul Naţional, FC Viitorul Constanţa. Academia este în plin proces de construire şi va fi inaugurată în luna septembrie a anului 2011. În prezent funcţionează pe 5 terenuri închiriate în Constanţa, Ovidiu şi Năvodari, iar birourile administrative se află la Hotelul Iaki (proprietatea lui Hagi), unde sunt şi copiii cazaţi, în regim de cantonament.

Întrebat dacă se gândeşte să revină în fotbal ca antrenor, Hagi a răspuns: "Până acum nu am avut timp de nimic, eram ocupat de dimineaţă până seara cu acest proiect. Acum, lucrurile s-au mai aşezat puţin şi cine ştie. Oricum, ca să antrenez din nou trebuie ca oferta să fie una serioasă, iar clubul respectiv să-mi demonstreze că doreşte cu adevărat să facă performanţă", a precizat fostul internaţional.

După vizita la şantierul proiectului său, Hagi s-a îndreptat spre hotelul pe care îl deţine în staţiunea Mamaia, Iaki, acolo unde funţionează în prezent academia de fotbal ce-i poartă numele. La intrarea în curtea hotelului nu putea să se afle altceva decât un teren sintetic de mini-fotbal, pe care se pregăteau să intre mai mulţi copii pentru un antrenament. La Iaki, actualii elevi de la academie beneficiază de toate condiţiile: camere spaţioase, piscină, plaja la numai 50 de metri distanţă şi multă linişte.

Fostul internaţional trebuia să ajungă la finala Supercupei Hagi Danone, însă până atunci a avut timp să ia masa, împreună cu mai mulţi invitaţi.

Aşa cum este normal, discuţiile de la masă pot devia de la un subiect la altul, însă acest lucru nu este valabil şi la Gheorghe Hagi. Principala preocupare a acestuia este fotbalul, de la Cupa Mondială, la competiţiile de juniori şi de la marii antrenori ai lumii până la posibila dispariţie a fotbalului de pe prima scenă a sportului mondial.

Seara, "Regele" a participat la finala Supercupei Hagi Danone, la fotbal pentru copii între 10 şi 12 ani, meci care urma să desemneze reprezentanta României la turneul final al World Cup Danone din Africa de Sud. Privirile tuturor oamenilor prezenţi la evenimentul de la Baza Sportivă Voinţa îl căutau pe "Rege", acesta fiind invitat să comenteze partida pentru un post de televiziune. La finalul meciului, Hagi a avut misiunea de a înmâna trofeul şi medaliile micilor fotbalişti. "Când eram mic, tot dintr-o asemenea competiţie am răsărit. Sunt sigur că la fel se va întâmpla şi pe viitor, iar o mare parte dintre viitorii jucători ai echipei naţionale vor creşte de la această cupă", i-a încurajat Hagi pe copii.

Cu o atitudine foarte optimistă faţă de fotbalul românesc, fostul internaţional se implică în orice acţiune de încurajare a tinerilor să practice acest sport. Se încăpăţânează, la fel cum o făcea şi pe teren, şi nu vrea să evidenţieze punctele slabe ale fotbalului românesc şi nici nu le dă dreptate celor care îi critică pe fotbaliştii români. "Totul depinde de noi, cum îi educăm pe aceşti copii. Dacă le organizezi competiţii şi dacă îi încurajezi este imposibil să nu găseşti 20-30 de jucători cu care să formezi o selecţionată, la orice categorie de vârstă. Totul stă în mâinile noastre. Dacă un copil nu ştie ce să facă pe teren, e vina antrenorilor, dacă acesta nu ştie cum să se comporte în afara terenului, tot vina antrenorului este. Jucători talentaţi şi serioşi există peste tot, iar noi nu trebuie decât să-i găsim şi să-i ajutăm să facă performanţă", a mai spus Hagi.

Născut la 5 februarie 1965, la Săcele, Gheorghe Hagi a început să joace fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanţa, echipă la care a şi debutat în Divizia A, la 17 ani. În cariera sa, Hagi a mai evoluat la Sportul Studenţesc, Steaua Bucureşti (cu care a câştigat trei titluri de campion al României, două Cupe şi Supercupa Europei, în perioada 1987-1990), Real Madrid, Brescia, Barcelona şi Galatasaray (patru titluri de campion al Turciei, o Cupă UEFA şi o Supercupă a Europei).

La echipa naţională, Hagi a debutat într-o partidă cu Norvegia, scor 0-0, la Oslo, în 1983, şi a reuşit să bifeze 125 de prezenţe, cu 35 de goluri marcate. Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000), precum şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). După ediţia din 1994 a Cupei Mondiale, Hagi a ieşit al patrulea în ancheta anuală a revistei France Football, cea care acordă Balonul de Aur. La finele anului 1999, a fost desemnat fotbalistul roman al secolului, iar pe 24 aprilie 2001, sub titulatura Gala Hagi, i s-a organizat un meci festiv de retragere.

Ca antrenor, Hagi a fost la cârma echipei naţionale a României, apoi la Bursaspor şi Galatasaray (cu ultima formaţie câştigând Cupa Turciei). În România, fostul internaţional a pregătit pe FC Timişoara şi pe Steaua Bucureşti. În cariera sa de antrenor, Hagi s-a remarcat prin promovarea jucătorilor tineri, motiv pentru care a şi demarat proiectul pentru propria sa academie de fotbal.

(Material de Daniel Ormuz, daniel.ormuz@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici