FOCUS: "Ziua porţilor deschise" la departamentele PSD, onorată cu prezenţa doar de câţiva tineri

Acţiunea "Ziua porţilor deschise", organizată vineri, la sediul PSD din Strada Ion Ionescu de la Brad, a echivalat, practic, cu o şedinţă obişnuită a preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, cu reprezentanţii departamentelor partidului, la care au participat şi câţiva tineri.

27 afișări
Imaginea articolului FOCUS: "Ziua porţilor deschise" la departamentele PSD, onorată cu prezenţa doar de câţiva tineri

FOCUS: "Ziua porţilor deschise" la departamentele PSD, onorată cu prezenţa doar de câţiva tineri (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Reporterii, fotoreporterii şi cameramanii care au venit dimineaţă, la ora 8.30, la sediul PSD din Băneasa se aşteptau ca ziua de vineri să fie una plină, având în vedere anunţul dat de Biroul de Presă al PSD, cu următorul enunţ: "Vineri, 19 martie 2010, la sediul PSD din str. Ion Ionescu de la Brad nr. 1 va fi «Ziua porţilor deschise». Începând cu ora 09.00, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, şi şefii departamentelor de specialitate îi aşteaptă pe cetăţenii interesaţi de activitatea Partidului Social Democrat".

Acţiunea "Ziua porţilor deschise" a început însă cu apariţia la sediul partidului, înainte de ora 9.00, a unor şefi de departamente şi a câtorva tineri, reprezentanţi ai diverselor departamente.

Preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, a sosit la ora 9.00 fix. El a făcut o scurtă declaraţie jurnaliştilor prezenţi, cărora le-a transmis că "Ziua porţilor deschise" reprezintă o iniţiativă de a aduce cât mai mulţi oameni alături de PSD, pentru a identifica proiecte şi soluţii.

El a precizat că ideea de a deschide partidul pentru noi membri este foarte bună, apreciind că este absolut necesar să fie invitaţi oameni care au idei şi soluţii pentru portofoliul de programe pe care PSD vrea să îl construiască.

"Ăsta este rolul departamentelor. Este o primă încercare, să vedem dacă reuşeşte", a spus Năstase, care a admis că alegerea orei matinale de desfăşurare a evenimentului nu a fost o decizie foarte înţeleaptă.

Întrebat dacă vor veni cetăţeni la acţiunea PSD, având în vedere ora destul de matinală, Năstase a spus: "Nu ştiu dacă a fost foarte înţeleaptă decizia asta, dar am mers pe ora 9.00, pentru că, de obicei, facem întâlniri la această oră. Am anunţat că vom organiza altă întâlnire după-amiază, ca să poată veni şi cei care sunt la serviciu. E doar o primă verificare a interesului celor care ar dori să-şi facă mai vizibile ideile".

Afirmaţiile lui Năstase de la ora 9.00 s-au dovedit, însă, profetice. În afară de câţiva tineri, neafiliaţi politic, şi care au fost aduşi la "Ziua porţilor deschise" de către prietenii lor, membri PSD, încă de dimineaţă, nimeni altcineva nu a intrat vineri, până la ora transmiterii acestei ştiri, în sediul partidului din Băneasa.

După venirea lui Năstase, cei prezenţi, în jur de 20-30 de persoane, s-au reunit în sala de şedinţe, acolo unde preşdintele Consiliului Naţional al PSD a ţinut un discurs, în prezenţa presei.

După circa 20 de minute, şedinţa social-democraţilor s-a desfăşurat cu uşile închise, aceasta încheindu-se până în jurul orei 14.00.

La sfârşitul şedinţei, unul dintre tinerii neafiliaţi politic le-a transmis jurnaliştilor că a venit să vadă pe ce direcţie merge PSD, el apreciind, totodată, şi că Adrian Năstase nu are în realitate imaginea creată de media.

"Am venit să văd despre ce e vorba, care sunt ideile lor şi pe ce direcţie merg. Mi s-a părut interesant (Adrian Năstase - n.r.), destul de schimbat faţă de imaginea pe care şi-a făcut-o la televizor. Adică ceea ce a fost transmis de media şi cum este de fapt. Pare mai deschis, nu este o persoană foarte de gheaţă, să spui că nu ai putea vorbi cu el pe o anumită problemă", a spus tânărul.

Întrebat dacă televiziunea l-a "îngheţat" pe Năstase, el a arătat că aceasta i-a dat un anumit statut. "Televiziunea îl pune pe un piedestal destul de înalt şi nu îl face atât de uman", a arătat vizitatorul, care a adăugat că sediul PSD din Băneasa i s-a părut "cald şi primitor".

Adrian Năstase a părăsit sediul PSD din Ion Ionescu de la Brad în jurul orei 14.00. El a dat, ca şi la intrare, o scurtă declaraţie jurnaliştilor care îl aşteptau pe scări. De data aceasta a vorbit nu despre "Ziua porţilor deschise" la departamentele PSD, ci despre cazul senatorului social-democrat Cătălin Voicu, cel care constituia, de altfel, subiectul zilei şi domeniul de interes imediat al jurnaliştilor.

(Material realizat de Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici