REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012: Oprescu a câştigat Bucureştiul la pas, fără emoţiile şi încrâncenarea de acum patru ani

Sorin Oprescu a câştigat, duminică seară, cursa pentru Primăria Capitalei la pas, cu lejeritate, fără emoţiile şi încrâncenarea de acum patru ani, de la cafeneaua "La Independentul", dar cu bucuria, mândria nedisimulată şi obligaţia pe care i le-au dat scorul de peste 65% anunţat de exit-poll-uri.

1292 afişări
Imaginea articolului REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012: Oprescu a câştigat Bucureştiul la pas, fără emoţiile şi încrâncenarea de acum patru ani

Sorin Oprescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Fără să se ascundă după cuvinte, Oprescu a părăsit rapid rolul de candidat şi a reintrat în cel de edil, imediat după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor.

"Marcăm o nouă etapă istorică. Sunt mândru, doamnă! Sunt mândru că oamenii ăştia au încredere în mine. După patru ani de zile au încredere. Îşi păstrează încrederea şi asta mă obligă", au fost primele cuvinte ale lui Oprescu spuse imediat după anunţarea rezultatelor neoficiale.

Fără trac, sigur pe el, Oprescu a urmărit la sediul său de campanie din Piaţa Alba Iulia şi rezultatele obţinute de candidaţii la primăriile de sector şi la CGMB, fiind în mod făţiş interesat de acestea mai mult decât de scorul său.

"Doamne ajută! Va putea fi făcut ce nu s-a putut până acum!", a exclamat Oprescu atunci când a văzut că noua majoritate din CGMB depăşete 62 de procente.

Oprescu nu şi-a putut însă ascunde "invidia" faţă de candidatul la Primăria Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care era creditat de exit-poll-uri cu peste 80%.

"Ce părere ai, domnule, de Piedone? Ăia n-au mai avut buletine de vot, la Piedone! E unanimitate totală la 4", a spus Oprescu, într-o discuţie cu preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, care a apreciat, la rândul său, că scorurile obţinute sunt "ca pe vremea comunismului".

Oprescu a fost felicitat, la sediul de campanie, de câteva zeci de susţinători, în mare parte consilieri generali. Pe lângă aceştia, Oprescu a fost felicitat de liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, care au venit la sediul de campanie al edilului. De asemenea, au venit să îl felicite şi preşedintele PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, dar şi rectorul Universităţii Cantemir, Corina Dumitrescu.

Oprescu a susţinut un scurt discurs în afara sediului său de campanie, în faţa celor câteva zeci de susţinători, după care s-a retras pentru a purta o scurtă discuţie cu Ponta şi Antonescu. După aceea, a susţinut o succintă declaraţie de presă, în care a răspuns la întrebări, şi s-a retras.

Mai în glumă, mai în serios, Oprescu le-a satisfăcut şi curiozitatea jurnaliştilor doritori să afle care va fi primul proiect pe care îl va trece prin CGMB, având în vedere că va dispune de majoritate - autostrada suspendată.

"Primul proiect - autostrada suspendată. Am să o trec prin Consiliu şi după aceea nu vă mai anunţ decât în momentul când sunt gata. Vă invit pe toţi şi ne plimbăm pe ea şi după aceea dăm drumul la maşini, dar fără noi, că, altfel...", a spus Oprescu.

El a dat asigurări că va rămâne independent şi le-a spus jurnaliştilor că doreşte să se oprească la al cincilea mandat de primar general, dacă va fi sănătos.

(Material de Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro)

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici