Interviul integral | Marius Tucă Show. Nicu Alifantis: Cred că ne-am cam tot bătut joc de libertate şi cel mai tare ne-am bătut joc de noi

Nicu Alifantis a povestit marţi, la Marius Tucă Show, care au fost întâmplările şi oamenii care l-au marcat în ultimii 30 de ani. Artistul a mărturisit că i-ar fi plăcut ca această perioadă să treacă altfel pentru sine, astfel încât să nu considere pierdute cele trei decenii trecute din 1989 încoace.

638 afişări

 

 

 

Prezentăm câteva dintre cele mai importante declaraţii ale artistului Nicu Alifantis la emisiunea Marius Tucă Show:

“Dacă lucrurile astea se întâmplau firesc şi normal, poate că eram mult mai bine. Dar uite vreau să spun, apropo de... că nu pot să nu-l spun, un lucru care mi s-a întâmplat acum cred că vreo 7-8 ani în urmă şi care s-a repetat anul ăsta. Cineva a vrut să îmi dea o sponsorizare, eu i-am mulţumit frumos şi am zis da, după care am primit un telefon şi mi s-a spus că nu poate să îmi dea o sponsorizare pentru că trebuie să dovedesc cum că sunt artist...Asta, asta m-a marcat.

De bine da, multe, de rău şi mai multe. Da, pentru că mi-a lăsat un gust destul de amar toată degringolada asta a caracterului care a luat-o razna...A fost Nichita, a fost Neagu, a mai fost Johnny Răducanu, (...) unde a început toată nebunia cu muzica de teatru, el a fost Pionerii, el şi cu Marcela Săftiuc şi Dorin Liviu Zaharia. Apoi Ştefan Iordache, Tocilescu, Cătălina Buzoianu... Dinu Săraru, Păunescu, au fost mulţi oameni, foarte mulţi oameni”

“Sunt uşor, dacă vrei, timid şi nu sunt foarte decis că ce fac e bine. Am lucrat cât am putut să o elimin, e greu, când e genetică e acolo băgată în sânge, e greu să scapi de ea. Recunosc că sunt timid şi recunosc că am emoţii în continuare la fiecare spectacol. Într-un fel e bună timiditatea, face bine că îţi dă o stare de emoţie, de dialog cu tine în interior, mi se mai şi întâmplă uneori, în timp ce cânt, să stau de vorbă cu mine şi să uit pe unde am ajuns cu cântecul”.

Ce tot încerc eu de ani de zile, văzând ce longevitate a putut avea cântecul ăsta, am încercat să găsesc o explicaţie logică a ce s-a întâmplat în mintea mea atunci în 69, la cei 15 ani pe care îi aveam, ca să fac un astfel de cântec, să aleg o poezie… Şi ştiu că răsfoiam o carte cu poeme de Bacovia ne ceruse la şcoală ceva, şi mi-au picat ochii pe poezia asta. Dar de ce pe asta, de ce a ieşit… Nu găsesc nicio logică. Pentru că la vârsta aia te gândeşti la o mie de alt lucruri mult mai vesele, mult mai frumoase”.

„Tata grec, mama machedoancă. când eram mic până pe la vreo 7 ani am vorbit în casă, se vorbea. După aia s-a prăpădit bunica din partea mamei şi chiar ea era zbir acolo şi întreţinea toate lucrurile astea, cu tradiţiile, cu obiceiurile, cu limba. La noi se vorbea curent în casă  şi greacă şi aromâna, machedonă. Cert este că după aia pe mine m-a marcat foarte tare moartea bunicii şi din clipa aia am refuzat să mai vorbesc în aromână şi în greacă”.

„Ce pot să spun este că toată colcăiala aia de la Brăila a însemnat foarte mult, pentru că în copilărie aduni multe lucruri şi cum eram noi acolo la grămadă cu tot felul de neamuri... Turci, evrei, mai erau ucraineni, mai erau tătari, mai erau italieni, de exemplu peste Dunăre cum intri în Măcin, în judeţ în partea aialaltă în Tulcea, până în Măcin e o localitate care se cheamă Greci şi care este locuită numai de italieni”.

„Sunt reminiscenţe adunate din tot ce plutea pe acolo în aer, plus că şi Dunărea asta e... De la Şemineu a început să aibă şi tot vreau dacă nu mai apare vreo sărbătoare ceva, tot vreau să închid triunghiul pentru că practic am început cu Cântece de şemineu, a urmat Mozaicul care s-a dus un pic mai încolo în povestea asta... Şi aş vrea să închei cu un album în care să fie o poveste mult mai, sigur va fi o poveste personală, vrând nevrând, dar legată de tot multiculturalismul care exista şi încă mai există la Brăila”.

„Pentru mine Brăila nu o să fie înlocuită în mine cu nimic niciodată, dar acum de când trăiesc în Bucureşti, sunt un bucureştean convins, pentru că aici trăiesc, bun. Când mi se face dor de mine şi de amintirile mele dau o fugă la Brăila şi lucrurile acolo sigur se încarcă din nou”.

„Eu sunt om care sunt foarte legat de... hai să zic de prezent, deci dacă a fost să mă nasc în România, sunt legat de România, nu mă mai interesează...”

„În acele cântece, pe lângă faptul că mă bag eu în stare şi mă liniştesc, mai e ceva, îmi dau seama cam cu ce oameni am de a face în sală, lucru foarte important”.

„Dinu Săraru director, da, un om căruia îi port o amintire foarte frumoasă şi o recunoştinţă deosebită pentru că acolo am făcut foarte multe lucruri, m-a obligat să fac foarte multe lucruri şi...”

„Când m-am mutat în Piaţa Romană, numărul 9, primul lucru pe care l-am făcut, am dat foc casei, nu ştiai asta?”.

„A venit cu trompeta la mine, dar nu a venit atunci, a venit dimineaţă, deci la ora 5:00 dimineaţa, el pleca la 6:00... am dat scularea la tot cartierul ăla, pentru că îţi dai seama că în curtea aia interioară ce ecou s-a putut face. Eu am fost foarte fericit, e, de aici deja vecinii mei erau împărţiţi în două găşti: unii pro şi alţii contra, eu nici nu mă mai străduiam să ies afară, ei se certau între ei afară”.

„Cred că ne-am cam tot bătut joc de libertate şi cel mai tare ne-am bătut joc de noi pentru că totuşi eu văd toată povestea asta prin prisma celor 30 de ani pe care i-am pierdut eu...Da, mă rog, poate că nu am pierdut ... Da, e un pic radical spus şi poate că nu asta era ideea, ideea era că poate mi-ar fi plăcut să treacă altfel”.

„M-am uitat absolut întâmplător şi am văzut două personaje din lumea asta românească, care m-au impresionat foarte tare, Nadia Comăneci şi Mihai Neşu...”

Prezentăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o ediţie specială, invitatul din această seară este nimeni altul decât Nicu Alifantis. Bună seara, bine ai venit.

Nicu Alifantis: Bună seara Marius. Mulţumesc de invitaţie.

Marius Tucă: Chiar mă gândeam, la un moment dat o să fac o prezentare, dacă ar fi să te prezint într-un fel, cred că ar fi, din punctul meu de vedere pentru că nu-mi permit să citesc o prezentare făcută de altcineva, e la modă asta, cantautor, realizator toţi sunt realizatori de televiziune, nu, cred că un artist complet, ca să nu zic desăvârşit, în momentul în care aş vorbi despre Nicu Alifantis, cu toată prietenia pe care ţi-o port.

Nicu Alifantis: Eşti prea drăguţ. Asta le spui la toţi, nu?

Marius Tucă: Păi nu, încep cu tine, n-am mai avut de mult un artist…

Nicu Alifantis: Ba cum să nu, eu te-am văzut cu… te-am şi felicitat pentru…

Marius Tucă: Cu ce? Cu Horaţiu Mălăele? E vorba de actor. Tu eşti artist în cu totul altă direcţie. Numai actorie cred că n-ai făcut, nu?

Nicu Alifantis: Ba…

Marius Tucă: Ai făcut, figuraţie bănuiesc.

Nicu Alifantis: Am făcut, la Brăila, sigur. Acolo am început, la Teatrul ”Maria Filotti”.

Marius Tucă: Nu, dar tu scrii şi încerci de foarte mult timp să inhibi faţă de public poetul, scriitorul din tine pentru că ştii cum e în România, ţi s-a pus o etichetă, Nicu Alifantis e ăla care cântă…

Nicu Alifantis: Folkistul.

Marius Tucă: Folkistul, nu e de râs, adică mi-ar plăcea să…

Nicu Alifantis: Mie nu-mi place ideea de folk, nu prea are nicio legătură cu ce se întâmplă la noi, genul ăsta muzical, dar, mă rog, asta e.

Marius Tucă: Dar tu ai cântat şi folk şi cânţi folk şi cânţi şi simfonii şi cânţi de toate. De ce-i inhibi asta cu scrisul?

Nicu Alifantis: Nu o inhib, doar, ştii cum e, sunt uşor, dacă vrei, timid şi nu sunt foarte decis că ce fac e bine. Cred că din cauza asta, încă nu simt că…

Marius Tucă: Deci nu are legătură cu faptul că tu cânţi de atâta timp şi să nu zică lumea, vezi Doamne, ăsta s-a apucat acum şi de scris.

Nicu Alifantis: Nu neapărat că de exemplu…

Marius Tucă: Are un pic şi cu asta legătură, nu?

Nicu Alifantis: Are şi cu asta legătură dacă vrei, cu toate că, mă rog, cu înaintarea în vârstă poate să mai calce şi pe de lături şi dacă el calcă frumos nu văd de ce nu. Asta ziceam, că am pomenit mai înainte de Horaţiu. Horaţiu desenează extraordinar de bine şi e chiar un artist foarte bun, dar e greu să-l desparţi pe actorul Mălăele de desenat, totuşi.

Marius Tucă: E adevărat, a fost destul de greu primit şi în lumea regizorilor pentru că Mălăele, după părerea mea, este şi un regizor de film, atenţie, că de teatru deja sunt foarte multe spectacole de-ale lui care s-au jucat şi…

Nicu Alifantis: Şi sunt foarte bune.

Marius Tucă: Şi se joacă în continuare. Nu ştiu câtă lume ştie că tu ai făcut muzică de teatru şi ai făcut muzica multor spectacole.

Nicu Alifantis: Destul de multe, s-au adunat.

50 de ani Decembre”- Boxset aniversar

Marius Tucă: Ca să vorbim despre Caracal pentru că scopul emisiunii în care ne vedem noi doi este să vorbim despre Caracal, bănuiesc că ţi-ai dat seama. După aceea vorbim şi despre timidul Nicu Alifantis că şi asta e cumva o faţetă mai puţin văzută şi mai puţin cunoscută a ta. La Caracal ai lansat un produs să-i spunem extraordinar şi aş vrea să le spui celor care ne privesc despre ce e vorba.

Nicu Alifantis: E un box set care conţine o selecţie pe cât am putut face (…). Am făcut o selecţie de muzici din câte am scris eu, din cele 118, ce-am mai avut o bună parte nu mai sunt pentru că se cântau live şi nu le-am imprimat din păcate. E consistent, cele două albume sunt foarte interesante pentru că au acolo… practic e o perioadă de 45 de ani în care am trecut în revistă teatrele în care am lucrat, regizorii cu care am lucrat, actorii cu care m-am intersectat…

Marius Tucă: O viaţă de om.

Nicu Alifantis: La urma urmei da.

Marius Tucă: Aproape o jumătate de secol.

Nicu Alifantis: Şi acolo se regăsesc afişele spectacolelor, pagini din caietele program, în astea două albume, apoi o mai mică secţiune a recitalurilor pe care le-am dat prin teatre, ceva mai restrânse decât muzica de teatru. Sunt opt discuri audio în care am făcut selecţia de muzică…

Marius Tucă: Muzică de teatru.

Nicu Alifantis: Muzică de teatru, discutăm numai despre asta, din care cinci sunt spectacole integrale şi trei sunt selecţiuni. Şi mai sunt două discuri audio, unul de selecţii, tot aşa, diverse fragmente video din spectacole şi unul este un spectacol foarte frumos şi drag mie pe care l-a făcut Cristi Pepino la Alba Iulia la Teatrul Prichindel ”După melci”.

Marius Tucă: Da, ştiu, că am vorbit la vremea respectivă. Am văzut că ai postat pe Facebook că are loc emisiunea din seara asta şi ca de obicei, un pic de ironie la adresa mea, nu ştiu ce ai cu mine, cu ce-am greşit…

Nicu Alifantis: Dar ce-am zis? Am zis ceva rău? Nu.

Marius Tucă: Ai zis că nu ştii de ce te-am invitat la emisiune şi cumva că aş putea ştii eu de ce te-am invitat. De ce să fim ironici gratuit şi eu ca realizator să…

Nicu Alifantis: Nu, eu chiar consideră că sunt alţi oameni mult mai importanţi de adus la măsuţa asta şi…

Marius Tucă: Ok. Încă o jignire că e măsuţă. Adică ce-ai fi vrut să fie masa tăcerii sau… că nu înţeleg. E vorba de o serie de emisiuni în care vorbim despre cei 30 de ani, vreau să te anunţ cu această ocazie, chiar în timpul emisiunii, o serie de emisiuni în care vorbim despre cei 30 de ani de libertate, de democraţie adevărat sau originală, că până la urmă nu ştim, şi am legat cu ocazia asta şi de faptul că s-au împlinit 50 de ani de când ai compus cântecul Decembre pe versurile lui George Bacovia. Ţi se pare că sunt un realizator de succes sau… modul în care prezint, în care vorbesc, în care dialoghez?

Nicu Alifantis: Deci este lucrul pe care tu ştii să-l faci cel mai bine şi ţi-am mai zis asta le-a lungul timpului.

Marius Tucă: Mulţumesc. Eu prost că te-am invitat. Deci ăsta este motivul, argumentul, tema emisiunii dacă vrei. Bine, până acum nu am vorbit despre asta, probabil că n-o să apucăm până la finalul emisiunii să vorbim, dar e ok.

Recunosc că sunt timid şi recunosc că am emoţii în continuare la fiecare spectacol

Nicu Alifantis: Nu pentru că sunt subiecte multe şi n-are rost să intrăm în detalii.

Marius Tucă: Aş fi vrut să vorbim un pic despre timiditatea ta pe care foarte puţini oameni o cunosc şi, totuşi, Nicu Alifantis cu această timiditate, probabil că marii artişti sunt aşa, a reuşit să se convingă pe el şi să convingă publicul larg şi România că este un artist mare, un artist foarte mare. un artist mare de tot aş putea spune. Cum ai reuşit cu timiditatea asta?

Nicu Alifantis: Am lucrat cât am putut să o elimin, e greu, când e genetică e acolo băgată în sânge, e greu să scapi de ea. Recunosc că sunt timid şi recunosc că am emoţii în continuare la fiecare spectacol. Recunosc că în timp, aşa, mă mai uitam la tot felul de concursuri din astea muzicale, eu n-aş fi fost în stare niciodată să fac treaba asta pentru că trebuie să fii foarte concentrat într-un interval scurt de timp, într-un cântec, să dovedeşti că eşti foarte bun. Mie îmi trebuie vreo două, trei cântece până mă aşez în starea mea de lucru, aia care trebuie. Şi atunci nu cred că aş fi făcut faţă la aşa ceva, de asta nici n-am prea mers la concursuri, decât când eram un licean, un şcolar de fapt, mă rog, bine că a fost demult. Ce să zic, într-un fel e bună timiditatea, face bine că îţi dă o stare de emoţie, de dialog cu tine în interior, mi se mai şi întâmplă uneori, în timp ce cânt, să stau de vorbă cu mine şi să uit pe unde am ajuns cu cântecul.

Marius Tucă: Dar nu şi se întâmplă chestia asta şi când spui Tatăl nostru?

Nicu Alifantis: Ba da.

Marius Tucă: Ce, tu te aşteptai numai la întrebări uşoare, ai zis vin…

Nicu Alifantis: Nu, nu, că mă aştept la orice de la tine. Nu asta e problema.

Marius Tucă: Chiar aşa o să se întâmple. Nu, mi se întâmplă şi mie, şi acum, fiind vorba de ”Marius Tucă Show”, aşa se cheamă emisiunea, putem dialoga.

Nicu Alifantis: Nu, că ştiu unde am venit.

Marius Tucă: Vom vedea la finalul emisiunii, totuşi, aveţi şi dumneavoastră o vârstă şi nu se ştie până la final. Adică poate ştiţi unde aţi venit când aţi venit, dar la plecare poate nu vă mai amintiţi.

Nicu Alifantis: Voi realizatorii aveţi…

Marius Tucă: Voi realizatorii, ca să nu-mi zici tu.

Nicu Alifantis: Nu, nu-mi permit. Voi aveţi o… cred că cu asta vă naşteţi. Tot aşteptaţi să vă moară omul în emisiune ca să vă crească ratingul. Adică ce-ai vrut să spui?

Marius Tucă: Adică ţi se pare că mă uit la rating, adică urmăresc ratingul…

Nicu Alifantis: Toţi urmăriţi.

Marius Tucă: Nu, eu nu urmăresc, vine de la sine, cu cât îl urmăreşti cu atât n-o să ai parte de el. Lucrurile vin de la sine. Dar apropo de timiditate, uite, mi-ai spus acum şi mi-am adus aminte faptul că ai participat la nişte concursuri când erai şcolar. Cum a fost? Ţi-aduci aminte?

Nicu Alifantis: Groaznic. Am luat o singură dată sau de două ori premiul întâi, în rest numai doi, trei luam. Avem emoţii foarte mari.

Marius Tucă: Erau şi mai mari atunci.

Nicu Alifantis: O, da, da.

Marius Tucă: Eu trebuie să depun mărturie pentru că ne-am întâlnit mult în ultimii 15 ani, cel puţin, cu ocazia folkului şi eu am rămas surprins prima dată când te-am luat în braţe, normal, şi tu tremurai şi nu-mi venea să cred. Dar ştii unde am mai văzut asta? După aia o să te las să-mi povesteşti. Horaţiu Mălăele, cât e el de mare, că tot am amintit despre el la începutul emisiunii, a fost o dată în Vamă, a stat cinci minute pe scenă şi când a coborât şi l-am luat în braţe să-l felicit, tremura tot, era… nu poţi să-ţi imaginezi.

Nicu Alifantis: Era obosit, nu, cred că era obosit.

Marius Tucă: Da, obosit, briza mării, deci emoţii incredibile, apropo de public şi de asta.

Nicu Alifantis: Nu, şi e bine, dacă n-ai emoţii în clipa în care urci pe scenă…

Marius Tucă: Am înţeles, dar apropo de asta cum îţi trebuie ţie, domnule Nicu Alifantis, două, trei piese ca să te încălzeşti, la spectacolul de la Metropolis care era legat de promovarea şi de prezentarea acestui pachet, acestui dar excepţional, ”Decembre 50”, te-ai urcat frumuşel pe scenă când nici nu se aşezase lumea bine în sală şi ai cântat cântecul Decembre care era… ştiu, ştiu, nu-mi arăta mie ceasul, n-a apucat nimeni să vadă, să înregistreze şi a fost prima şi ultima dată în seara aia când ai cântat.

Nicu Alifantis: Era ora… despre asta e vorba.

Dacă nu era acea cafea pe care am băut-o la Caracal, nu se întâmpla evenimentul ăsta

Marius Tucă: Vezi, astea sunt lucrurile pentru care te apreciez şi mai tare.

Nicu Alifantis: Când nu te aştepţi.

Marius Tucă: Când te aştepţi mai puţin.

Nicu Alifantis: Vreau să zic, trebuie să o fac, asta este, îţi mulţumesc încă o dată pentru că dacă nu era acea cafea pe care am băut-o la Caracal, nu se întâmpla evenimentul ăsta.

Marius Tucă: Da, poţi să spui în câteva cuvinte vreau să mă laud şi eu la copii, la fraţi la surori.

Nicu Alifantis: Când am ajuns atunci la festival şi ne-am aşezat la o cafea, tu gazdă bună, şi eu eram mort de foame, venit de pe drum, o cafea, mă rog, asta este acum şi resursele sunt limitate.

Marius Tucă: Da, ce puteam să dau şi eu.

Nicu Alifantis: Şi nu ştiu cum a venit vorba, nici măcar nu cred că a fost ceva…

Marius Tucă: Da, vorbeam între noi pur şi simplu.

Nicu Alifantis: Şi mai întrebat când am compus Decembre şi am zis din prima 69, că ştiam, asta ţineam minte. Şi atunci tu mi-ai zis 50 de ani, atunci am realizat şi aşa mi-a venit în gând să mă apuc să fac povestea asta.

Marius Tucă: Şi ai făcut-o cu o încăpăţânare, pentru că nu a fost uşor să faci asta, şi cu o ambiţie incredibilă, iar ce a ieşit este uluitor până să vorbim despre 30 de ani de democraţie şi de libertate o să vorbim despre 50 de ani de Decembre. Cred că este printre cele mai frumoase şi cele mai cunoscute cântece care s-au compus în România, vorbesc de muzica de felul acesta.

Nicu Alifantis: Da, şi eu zic că e prea mult…

Marius Tucă: Şi este un cântec care rezistă după 50 de ani şi tu mărturiseşti aici…

Nicu Alifantis: Place încă…

Marius Tucă: Îţi este cerut aproape la fiecare concert, la fiecare… Bine e mai greu să-l câţi la Vama veche la 35 de grade, dar merită, nu-i problemă.

Nicu Alifantis: Cred că aduce, aşa, o boare de răcoare.

Văzând ce longevitate a putut avea cântecul ăsta, am încercat să găsesc o explicaţie logică a ce s-a întâmplat în mintea mea atunci în 69

Marius Tucă: Spune-ne câteva cuvinte de Decembre 50. Aşa arată pachetul care este uluitor şi după aceea o să trecem la ce conţine pentru că fiecare lucru pe care l-am descoperit după ce am luat Decembre 50 a fost o bucurie extraordinară pentru mine. Te rog.

Nicu Alifantis: Ce tot încerc eu de ani de zile, văzând ce longevitate a putut avea cântecul ăsta, am încercat să găsesc o explicaţie logică a ce s-a întâmplat în mintea mea atunci în 69, la cei 15 ani pe care îi aveam, ca să fac un astfel de cântec, să aleg o poezie…

Marius Tucă: La 15 ani.

Nicu Alifantis: La 15 ani, eram anul întâi de liceu. Şi ştiu că răsfoiam o carte cu poeme de Bacovia ne ceruse la şcoală ceva, şi mi-au picat ochii pe poezia asta. Dar de ce pe asta, de ce a ieşit…

Marius Tucă: Nu mai poţi să spui acum.

Nicu Alifantis: Nu găsesc nicio logică. Pentru că la vârsta aia te gândeşti la o mie de alt lucruri mult mai vesele, mult mai frumoase, mult mai…

Marius Tucă: Nu era prima compoziţie, nu?

Nicu Alifantis: Nu. Nu era prima compoziţie dar…

Marius Tucă: Adică până atunci mai compuseseşi cântece, până la 15 ani.

Nicu Alifantis: Da.

Marius Tucă: Când ai început să compui? Chiar aşa. Când ai început să cânţi? La ce vârstă?

Nicu Alifantis: De cântat… prima dată am fost asuprit când aveam şapte ani cu un acordeon şi după vreo trei luni în care nu am reuşit să duc până la capăt mandatul…

Marius Tucă: A fost la impuse asta.

Nicu Alifantis: A fost la impuse şi n-am reuşit să duc până la capăt Trandafir de la Moldova, ăsta e primul cântec care se învaţă la acordeon. După care l-am pus într-un colţ şi nu m-am mai atins de el.

Marius Tucă: Dar se cânta în familie, existau artişti?

Nicu Alifantis: Nu, mama cânta romanţe că îi plăceau ei romanţele.

Marius Tucă: Dar n-aveai artişti care să cânte în familie sau ceva de genul ăsta.

Nicu Alifantis: Nu, absolut deloc. Şi la un an după asta, pentru că mie îmi plăcea, treaba asta cu muzica mă mânca aşa uşor…

Marius Tucă: De ce?

Nicu Alifantis: Nu ştiu de ce, de exemplu când tata m-a întrebat că m-a văzut că fluier, că cânt, bat diverse…

Marius Tucă: De copil.

Nicu Alifantis: De copil, până în şapte ani.

Marius Tucă: Până la şcoală, da.

Nicu Alifantis: Era undeva la începutul acelei perioade de şcoală. Şi m-a întrebat ”n-ai vrea să-ţi iau un instrument, să cânţi la un instrument? Ce ai vrea?” şi eu am zis tobe. Ei s-au îngrozit pentru că în minte alor tobele sunt ceva… îţi dai seama. Şi aşa m-au lămurit să nu îmi ia tobe şi să-mi ia acordeon. Cu acordeonul poţi să cânţi o linie melodică pe când cu tobele mai greu. Tobele sunt de ritm. Şi aşa am trecut prin faza acordeonului. Tot a fost bun la ceva pentru că am început să învăţ chestiile alea cu notele cu portativele, mă rog, a fost amuzant. Dar profesorul pe care l-am avut nu mi-a plăcut deloc pentru că insista numai cu muzică populară şi eu auzeam alte lucruri, ascultam alte muzici. Îmi plăcea Adamo pe vremea aia, aveam alte alea…

Marius Tucă: Şi mai ce, mai ce ascultai? Ce îţi plăcea?

Nicu Alifantis: Ce se dădea la radio şi ce mai aveam discuri prin casă.

Marius Tucă: Care erau discurile pe care le aveai prin casă? Primele discuri pe care le-ai ascultat la picup din ăla… aveai pick-up?

Nicu Alifantis: Aveam radioul ăla care avea şi pick-up deasupra.

Marius Tucă: Şi ce discuri avea, erau de vinil sau din alea de ebonită?

Nicu Alifantis: Întâi am avut din alea de ebonită, care mergeau pe 78, alea cu cântec pe o faţă.

Marius Tucă: Şi îţi aduci aminte ce erau, care erau discurile pe care le aveau părinţii tăi acasă?

Nicu Alifantis: Aveam, invariabil, Gică Petrescu, Pompilia Stoiana am avut, şi mai erau, am avut unul, nu mai ştiu, era unul cu şlagăre cu copertă foarte colorată şi foarte hippy, aşa, unde erau şi Hey Jude era acolo, erau multe lucruri frumoase pe discul ăla. Bun, şi pe urmă a apărut nebunia cu chitara şi aşa am ajuns la şcoală, deja când eram…

Marius Tucă: Cântai la chitară? Ai învăţat singur?

Nicu Alifantis: Am învăţat singur.

Marius Tucă: Adică după ce ai pus de-o parte acordeonul, părinţii tăi ţi-au cumpărat o chitară. La ce vârstă ţi-au luat prima chitară?

Nicu Alifantis: La câteva luni după povestea cu acordeonul.

Marius Tucă: Deci până să ajungi la şcoală.

Nicu Alifantis: Nu, asta cu chitara s-a întâmplat un pic mai târziu.

Marius Tucă: Când să fi fost? Şapte, opt, nouă ani?

Nicu Alifantis: Pe la vreo 10 ani.

Marius Tucă: Pe la zece ani ai primit prima chitară.

Nicu Alifantis: Şi după aia mi-au găsit un profesor, pe domnul Angelescu, foarte drăguţ omul, de chitară, şi am făcut chitară cu el. După care mai mergeam de luam nişte lecţii, pentru că îmi plăcea foarte tare, de la domnul Ivanov care era bunicul lui Exarhu.

Marius Tucă: Răzvan Exarhu.

Nicu Alifantis: Al lui Răzvan. Şi el făcea nişte corzi de chitară, îţi dai seama, el cu mânuţele lui făcea corzi, nu că nu se găseau, se găseau corzile hora care erau de nefolosit, în fine, şi eu luam corzi de la el, eram fascinat, avea o chitară căreia i-a pus corzile, a acordat-o, în dreptul cheilor unde se acordează chitara avea nişte casete de metal care se închideau ca să nu le atingi să se dezacordeze şi ţinea acordajul ceva de nu se mai termina.

Marius Tucă: Şi ai învăţat ca la carte?

Nicu Alifantis: Am învăţat ca la carte.

Marius Tucă: Pentru că unii învaţă, ştii cum se învaţă, după ureche sau se învaţă ca la carte cu…

Nicu Alifantis: Am învăţat ca la carte până la un moment dat când, sigur, am început eu… să-mi iasă aberaţiile mele şi uite aşa uşor, uşor au început să apară…

Marius Tucă: Eu am să-ţi mai fac o mărturisire cred că eşti unul dintre cei mai buni chitarişti pe care i-am văzut.

Nicu Alifantis: Nu, nu, aici te contrazic.

Marius Tucă: Am o rugăminte, haideţi să nu ne contrazicem în timpul emisiunii…

Nicu Alifantis: Ba da, ne contrazicem pentru că sunt alţi chitarişti mult mai buni. 

Marius Tucă: Chitarişti care sunt de trupe, de band-uri este una, tu eşti un chitarist, tu eşti un trubadur, pe româneşte, în cele mai multe situaţii.

Nicu Alifantis: Uite, Baniciu cântă mai bine decât mine la…

Marius Tucă: Şi Baniciu este excepţional, dar tu cânţi şi niciodată nu te-ai luat în seamă atât cât ar trebui ca un chitarist.

Nicu Alifantis: Păi nu am în ce. Păi de ce să mă iau în seamă?

Marius Tucă: De multe ori faci… ai multe momente de virtuozitate la chitară şi eu am văzut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici