Potrivit ANM, de luni până marți la ora 10.00 sunt sub avertizare Cod roșu județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București.
Maximele vor fi de 38…41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21…24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Până marți dimineața, în Moldova, nordul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în sudul Dobrogei continentale, va fi Cod portocaliu. Valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Restul țării, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în nordul Dobrogei continentale, va fi sub avertizare Cod galben. Valul de căldură se va menține, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade.
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și cea mai mare parte a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.
De asemenea, între orele 15.00 și 23.00, în Oltenia și jumătatea de vest a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.
Va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică luni de la ora 13.00 până la ora 21.00. În nordul Banatului, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nordul Moldovei vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 50 l/mp.
De asemenea, o avertizare Cod roșu de instabilitate este în vigoare luni de la ora 15.00 până la ora 20.00. În județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare vor fi vijelii puternice, cu rafale ce vor depăși viteze de 90…100 km/h.
De marți, ora 10.00, până miercuri, la ora 10.00, va fi Cod roșu în județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București. Valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21…23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
O avertizare Cod portocaliu va fi în vigoare de marți dimineața până miercuri la ora 10.00. În sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobriogei continentale valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 38 de grade, iar minimele se vor situa între 16 și 20 de grade.
De asemenea, în același interval, va fi Cod galben în Crișana, Maramureș, nordul Banatului și al Dobrogei continentale, nordul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde valul de căldură se va menține și va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime în general între 15 și 18 grade.