În sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista.
Până vineri dimineața la ora 10 vor fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Aici, ANM a emis un cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, va fi disconfort termic și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Banat și Crișana, în vestul și sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală, unde ANM a emis un cod galben de caniculă până vineri dimineața, la ora 10. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 20 de grade.
Pe de altă parte, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, de joi, de la ora 12, până vineri, la ora 22. ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (<2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
De vineri, de la ora 10, până sâmbătă, la ora 10, în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei, precum și în sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală. În aceste zone va fi cod portocaliu de caniculă.
În același timp. de sâmbătă, ora 10, până duminică, ora 10, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei și în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 21 de grade, aici fiind cod galben de caniculă.
De altfel, până la sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul și parțial în centrul țării.