Actul de rechemare a lui Maior de la Washington, rătăcit între instituţii. Meleşcanu o acuză pe Dăncilă

Teodor Meleşcanu a declarat că a trimis pe 8 mai, către Viorica Dăncilă, memorandumul privind rechemarea ambasadorului României în SUA George Maior. Fostul ministru de Externe a precizat că nu e prima oară când premierul „rătăceşte” documentele pe care nu şi le asumă sau pe care vrea să le respingă.

1231 afișări
Imaginea articolului Actul de rechemare a lui Maior de la Washington, rătăcit între instituţii. Meleşcanu o acuză pe Dăncilă

Actul de rechemare a lui Maior de la Washington, rătăcit între instituţii. Meleşcanu o acuză pe Dăncilă

„Memorandumul privind propunerea de rechemare a dlui ambasador George Maior a fost trimis spre avizare prim-ministrului, prin poşta specială, la data de 8 mai 2019, aşa cum rezultă din documentul de expediţie, urmând ca după avizarea de către dna prim-ministru să fie trimis preşedintelui României. În ceea ce o priveşte pe dna prim-ministru, nu este pentru prima oară când <rătăceşte> documentele pe care nu şi le asumă sau pe care nu doreşte să le respingă”, a transmis Teodor Meleşcanu, printr-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

Reacţia acestuia vine după ce Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Argeş, că nu a primit niciun document privind rechemarea lui George Maior din funcţia de ambasador al României în SUA de la fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu. Premierul a adăugat că va discuta despre subiect cu Ramona Mănescu.

George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015 şi a fost şef al SRI în perioada 2006-2015. Recent a fost implicat într-un scandal cu privire la rechemarea sa în ţară, după ce un raport al Comisiei de control al SRI arăta modul discreţionar în care Maior a folosit Serviciul.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI şi ANI arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a luat încă o decizie cu privire la solicitarea de rechemare a lui George Maior din funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici