Daniel Constantin rămâne fără sprijin politic din partea ALDE şi pleacă din Guvern / Liviu Dragnea, după ce i s-a solicitat intervenţia, îi da verdictul final - Mediafax

Daniel Constantin rămâne fără sprijin politic din partea ALDE şi pleacă din Guvern / Liviu Dragnea, după ce i s-a solicitat intervenţia, îi da verdictul final

Biroului Politic Central al ALDE a votat, duminică, retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, cu 86 de voturi "pentru" şi 12 "împotrivă", propunerea fiind făcută de vicepreşedintele Andrei Gerea, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din partid.

18644 afişări

Imaginea articolului Daniel Constantin rămâne fără sprijin politic din partea ALDE şi pleacă din Guvern / Liviu Dragnea, după ce i s-a solicitat intervenţia, îi da verdictul final

Daniel Constantin rămâne fără sprijin politic din partea ALDE şi pleacă din Guvern / Liviu Dragnea, după ce i s-a solicitat intervenţia, îi da verdictul final (Imagine: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto)

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că Daniel Constantin nu mai poate rămâne în Guvern, după ce Biroul Politic Central al ALDE i-a retras sprijinul, afirmând că este foarte greu pentru premierul Sorin Grindeanu să nu ţină cont de votul ALDE.

"Din păcate, acest deznodământ era previzibil. Am avut mai multe discuţii cu Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu. Cred că acum o lună i-am spus lui Daniel Constantin că trebuie să găsească un mod de convieţuire şi colaborare cu domnul Tăriceanu, pentru că lucrurile nu pot ajunge decât la situaţia asta, tranşarea situaţiei prin vot", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liviu Dragnea a afirmat că structurile politice care au susţinut un membru al guvernului îl pot şi revoca.

"Când un partid, printr-un vot cu o majoritate zdrobitoare, a decis să retragă sprijinul politic pentru un membru al Guvernului, în mod normal nu mai poate rămâne în Guvern. Într-un guvern politic se ajunge în urma unui vot. Votul care te trimite acolo şi structurile politice care te trimit acolo sunt aceleaşi care te şi pot scoate de acolo", a explicat Dragnea.

Preşedintele PSD a mai spus că nu a reuşit să înţeleagă ce l-a îndemnat pe Daniel Constantin să escaladeze acest conflict.

Daniel Constantin,după ce a fost numit “cântăreţ al binomului”: Tăriceanu să se informeze. În sală, doi şefi SIE

Daniel Constantin: Demisionez,dacă premierul îmi cere. Îl voi informa pe Liviu Dragnea că s-a încălcat statutul

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, duminică, după ce BPC al partidului i-a retras sprijinul politic, că îşi va da demisia dacă premierul Sorin Grindeanu îi va cere acest lucru, afirmând că îl va informa pe liderul PSD, Liviu Dragnea, că Tăriceanu “a călcat în pricioare” Statutul.

“Dacă domnul Grindeanu îmi va cere acest lucru, categoric îmi voi da demisia”, a declarat copreşedintele ALDE Daniel Constantin, întrebat ce va face dacă premierul Sorin Grindeanu îi va cere demisia.

Daniel Constantin a afirmat că îl va informa pe liderul PSD, Liviu Dragnea, că Tăriceanu “a călcat în picioare Statutul”.

“Eu îl voi informa pe domnul preşedinte Dragnea de faptul că a fost o încălcare a statutului şi o să îmi exprim şi în faţa domniei sale regretul că domnul Tăriceanu, pentru a promova interesele politice proprii, calcă în picioare orice fel de statut, producând un abuz pe care îl clamează”, a mai spus Daniel Constantin.

Constantin a afirmat că nu va contestat în instanţă decizia luată duminică de BPC al partidului de a-i retrage sprijinul politic.

“Nu voi contesta în instanţă acest lucru, voi contesta în instanţă organizarea Congresului (....) de această dată voi face tot posibilul ca adevăratul caracter al domnului Tăriceanu să iasă la suprafaţă”, a spus copreşedintele ALDE.

Daniel Constantin a precizat acea contestaţie făcută cu privire la organizarea Congresului este deja depusă şi îşi va urma cursul.

“Contestaţia pe care noi am făcut-o vizavi de organizarea Congresului merge mai departe, ea a fost depusă la Tribunal, deşi s-a practicat acolo un fel de şantaj – <<te excludem din ALDE dacă mergi mai departe>>. Nu am făcut altceva decât (să cer-n.r.) ca instanţa să constate legalitatea măsurilor care s-au dispus. O să încerc în continuare să aduc ALDE pe drumul potrivit”, a spus Daniel Constantin.

Călin Popescu Tăriceanu: Mâine le voi comunica lui Liviu Dragnea şi premierului Grindeanu decizia ALDE

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, după şedinţa BPC, că luni le va comunica oficial liderului PSD Liviu Dragnea şi premierului Sorin Grindeanu decizia luată de partid de a-i retrage sprijinul politic lui Daniel Constantin, pe care l-a numit "un cântăreţ al sistemului".

“Principala decizie care a fost astăzi luată după o lungă dezbatere a fost cea referitoare la retragerea sprijinului politic pentru domnul Daniel Constantin din funcţia de vicepremier şi ministru al Mediului. Votul a fost extrem de clar, au fost 86 de voturi pentru, 5 abţineri şi 12 voturi împotrivă. Şi eu m-am abţinut la acest vot”, a declarat copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că, luni, va avea loc o reuniune a coaliţiei de guvernare.

”Mâine o să avem o reuniune politică la nivel de coaliţie în care să le comunic oficial. Le voi comunica colegilor noştri şi primului-ministru propunerile pe care le vom face pentru funcţia de ministru al Mediului şi vicepremier în persoana actualului ministru al Relaţiei cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu. Pentru funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, BPC l-a votat pe liderul grupului senatorilor, Viorel Ilie”, a mai spus Tăriceanu, precizând că deciziile vor fi luate în comun în alianţă între PSD şi ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că nu s-a pus în niciun moment în discuţie acordul de funcţionare a coaliţiei de guvernare, precizând că Protocolul coaliţiei nu poate să reprezinte un obstacol în calea deciziei ALDE.

Tăriceanu a afirmat că “de o bună bucată de vreme”, Daniel Constantin avea o agendă politică diferită de cea a ALDE şi că a devenit “un cântăreţ pe faţă al sistemului şi al binomului”.

”Avem azi imaginea unui stat deformat în care deciziile importante în loc să fie luate de reprezentanţii cetăţenilor, de instituţiile reprezentative, Parlament şi Guvern, au fost luate în trecut de cercuri restrânse de putere care erau dominate de ceea ce se numeşte în mod comun binomul sau trinomul. Am constatat că, în timp ce împreună cu cea mai mare parte a colegilor mei am militat pentru revenirea la normele fundamentale ale unui stat de drept autentic, colegul nostru a devenit un susţinător şi un cântăreţ pe faţă al sistemului şi al binomului şi aceasta este o contradicţie majoră între principiile fundamentale ale liberalismului şi un om care se pretinde a fi liberal”, a mai spus Tăriceanu.

ALDE nu a acceptat să fie reprezentat în Guvern de un ministru care are opţiunile lui Daniel Constantin, a afirmat Tăriceanu.

”Şi colegii nu au acceptat ca partidul să fie reprezentat în Guvern de un ministru care are asemenea opţiuni şi parcă se prezintă ca un fel de tehnocrat. Politică tehnocrată se poate face în guverne tehnocrate, dacă vor mai ajunge vreodată să existe în România”, a susţinut Tăriceanu. 

Fostul partener al lui Călin Popescu Tăriceanu îl cheamă pe Dragnea să se pronunţe

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, duminică, după ce partidul i-a retras sprijinul politic că “mingea este în terenul” preşedintelui PSD, Liviu Dragnea şi al premierului Sorin Grindeanu, afirmând că decizia luată în şedinţa BPC nu are nicio legătură cu Statutul ALDE sau legalitatea.

“Probabil că decizia de astăzi nestatutară va fi comunicată domnului preşedinte Dragnea şi pe cale de consecinţă domnului prim ministru Grindeanu. Acum mingea este în terenul domniilor lor. Dacă vor accepta o decizie care n-are nicio legătură cu Statutul şi deci cu legalitatea, dânşii vor decide. Nu vreau să pun nici presiune pe dânşii. Eu mi-am făcut datoria. Nu regret nimic, dacă ar fi să fiu pus din nou în faţa acestei situaţii, aş alege acelaşi lucru, aş alege oamenii. Mi s-a cerut să trădez oameni, să-i arunc peste bord, doar ca să îmi fie mie bine. Nu pot să fac acest lucru, s-a încercat şantajarea mea cu funcţia de viceprim ministru, am demonstrat că nu ţin la această funcţie. Mai importantă este onoarea, demnitatea şi respectarea Statutului”, a declarat copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, la finalul şedinţei BPC.

Daniel Constantin a afirmat că votul pentru retragerea sprijinului politic a fost dat la propunerea lui Dian Popescu.

“A fost un vot care s-a dat astăzi, la propunerea colegului nostru Dian Popescu, colegii au votat. I-am informat. Am făcut un apel la Statut. Sigur că în ultimul timp statutul nici măcar citit nu este. Decizia de astăzi nu are nicio legătură cu legalitatea. Nu se poate aplica o sancţiune unui preşedinte, copreşedinte de partid decât în Congres, dar acestea sunt lucruri care deja au fost călcate în picioare de mai mult timp, nu doar de acum”, a mai spus Constantin.

Copreşedintele ALDE a spus că ce s-a întâmplat în şedinţa BPC nu are nicio legătură cu liberalismul.

“Ce s-a întâmplat astăzi, din păcate pentru domnul Tăriceanu nu mai are nicio legătură cu liberalismul. Liberalismul nu înseamnă doar să te lupţi pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, înseamnă şi alegeri libere şi corecte şi multe şi multe lucruri”, a afirmat Daniel Constantin.

Biroului Politic Central al ALDE a votat retragerea sprijinului lui Daniel Constantin - surse

Biroului Politic Central al ALDE a votat, duminică, retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, cu 86 de voturi "pentru" şi 12 "împotrivă", propunerea fiind făcută de vicepreşedintele Andrei Gerea, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a cerut în cadrul şedinţei Biroului Politic Central retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, majoritatea membrilor ALDE votând în favoarea acestei propuneri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid, precizând că au existat şi abţineri de la vot.

Biroului Politic Central al ALDE s-a reunit, la Parlament, formaţiunea fiind scindată între vechiul PLR care îl susţine pe Călin Popescu Tăriceanu şi fostul PC, pe al cărui sprijin contează Daniel Constantin, după ce mai multe voci au cerut ca acestuia să i se retragă sprijinul politic.

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin este viceprim-ministru şi ministrul Mediului în Guvernul Sorin Grindeanu, susţinut de coaliţia de guvernare PSD-ALDE.

Tăriceanu: Dacă s-ar cere retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin m-aş abţine

Biroului Politic Central al ALDE se reuneşte, duminică, la Parlament, formaţiunea fiind scindată între vechiul PLR care îl susţine pe Călin Popescu Tăriceanu şi fostul PC, pe al cărui sprijin contează Daniel Constantin, după ce mai multe voci au cerut ca acestuia să i se retragă sprijinul politic.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tariceanu a declarat, duminica, la Digi 24, că s-ar abţine de la vot dacă s-ar cere retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin, afirmând însă că nu poate să nu observe anumite derapaje.

"Eu m-as abţine într-o astfel de chestiune pentru că interesul meu a fost ca ALDE să fie o construcţie puternică, solidă, dar sigur că în acelaşi timp nu pot să nu observ anumite derapaje. Nu pot să nu constat cu părere de rău anumite luări de poziţie care pe mine mă surprind. Politica nu este făcută ca unii să obţină poziţii în Guvern sau alte structuri, este făcută de oameni care au împreună o credinţă în valori şi principii", a declarat copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, la Digi 24, întrebat cum ar vota dacă s-ar propune retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că a existat o propunere pentru a i se retrage sprijinul politic lui Daniel Constantin şi că ALDE va avea în cursul zilei de duminică "o discuţie mai largă într-un organism statutar".

Tăriceanu a mai spus că există un proiect ca nemulţumiţii din ALDE şi cei din PSD să creeze un partid care să funcţioneze după modelul vechiului UNPR.

"Da, l-am avut în vedere şi îl am şi am şi spus că există, se pare, un proiect nu ştiu dacă mai mult sau mai puţin evoluat de a crea o grupare care să funcţioneze după modelul UNPR, din perioada Guvernului domnului Ponta, când principalul argument politic era şantajul", a răspuns Tăriceanu, întrebat dacă a calculat ce s-ar întâmpla dacă nemulţumiţii din ALDE şi PSD ar face un partid naţionalist.

Copreşedintele ALDE a precizat că nu exista pericolul punerii în dificultate a Guvernului sau a majorităţii, dacă acest lucru s-ar întâmpla.

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a părăsit, duminica trecută, şedinţa Delegaţiei convocată pentru a stabili data Congresului, despre care a spus că nu respectă prevederile Statutului şi că o va contesta în instanţă.

"În statutul ALDE se spune că Delegaţia permanentă convoacă Congresul în doua variante: la solicitarea Biroului Executiv Central, sau jumătate plus unu din delegaţiile permanente teritoriale. Delegaţiile permanente teritoriale nu sunt statutare. În protocolul de fuziune PC-PLR se spune foarte clar că până la organizarea Congresului, forurile de conducere la nivel judeţean sunt Biroul Executiv şi Biroul Teritorial, nicidecum Delegaţia Permanentă. Aceste decizii teritoriale au fost atacate în instanţă, iar miercuri dacă nu mă înşel o să avem un prim termen într-un judeţ. Şi instanţa este cea care va hotărî ce se va întâmpla, la fel cum şi în cazul eventualei convocări a Congresului de azi", a declarat copreşedintele ALDE Daniel Constantin.

Daniel Constantin a declarat, ulterior, la Parlament, că o parte dintre colegii săi au sesizat Comisia de etică ALDE şi au contestat în instanţă decizia şi componenţa Delegaţiei Permanente.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tariceanu a afirmat Daniel Constantin încearcă să blocheze deciziile în partid, şi că în momentul în care acesta va demara acţiuni în instanţă împotriva partidului, îşi va pune întrebarea "în mod serios" dacă sustinerea politică a lui Constantin "mai are sens".

“Delegaţia de ieri a fost perfect validă, aşa cum am menţionat şi ieri, am făcut convocarea Delegaţiei permanente împreună, aceasta este cea mai bună dovadă că Delegaţia a fost validă din moment ce şi domnul Constantin a fost de acord ca să fie convocată. În plus de aceasta, tot Delegaţia permanentă, ca for statutar, a aprobat şi listele pentru nominalizarea colegilor noştri membri în Guvern. Dânsul beneficiază de atributele statutare date de Delegaţia permanentă pentru a fi membru în Guvern. Cum să o conteşti? Nu vedeţi că e un nonsens?”, a declara Călin Popescu Tăriceanu.

Formaţiunea s-a schindat, iar lideri ALDE din teritoriu au cerut retragerea sprijinului lui Daniel Constantin, în timp ce alţii au spus că este “nefiresc” să se discute despre aşa ceva.

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea spus ca Daniel Constantin "şi-a achiziţionat un bilet doar dus prin tot ceea ce a făcut, prin mesajele pe care le-a dat el şi apropiaţii săi în aceste zile", afirmând că “ALDE înseamnă la vârf, în primul rând, Călin Popescu Tăriceanu”.

La rândul său, vicepreşedintele ALDE Mircea Banias a afirmat că este un moment delicat, dar este „nefiresc” să se discute despre retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin la două luni de la intrarea la guvernare, în condiţiile în care motivele pentru care se solicită această sancţiune nu îi sunt „foarte clare”.

Cei doi copreşedinţi ALDE au purtat, săptămâna trecută, discuţii separate cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Camera Deputaţilor.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi-a exprimat speranţa că tensiunile din ALDE vor dispărea, afirmând că aşteaptă o decizie statutară până la finalul săptămânii şi că pentru PSD este dificil să discute separat cu Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat dacă există cale de împăcare între cei doi copreşedinţi ALDE, Liviu Dragnea a spus spus că "speră", pentru că "interesul este mult mai mare".

"Nu m-am simţit foarte confortabil să discutăm separat, dar nu sunt consilier matrimonial", a mai spus acesta.

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin este viceprim-ministru şi ministrul Mediului în Guvernul Sorin Grindeanu, susţinut de coaliţia de guvernare PSD-ALDE.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ALDE BPC ,
DANIEL CONSTANTIN ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.