REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012: Cine sunt primarii învingători

Sorin Oprescu a obţinut un nou mandat de primar al Bucureştiului, câştigând detaşat alegerile, iar USL a obţinut noi mandate de primar în mari oraşe şi sectoare ale Capitalei considerate fiefuri ale PDL, potrivit rezultatelor exit-poll-urilor difuzate de posturile de televiziune.

21569 afișări
Imaginea articolului REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012: Cine sunt primarii învingători

REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012: Cine sunt primarii învingători (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

MEDIAFAX prezintă cele mai importante sondaje realizate după ieşirea de la urnele ALEGERILOR LOCALE 2012. Rămâi pe mediafax.ro pentru a urmări REZULTATELE ALEGERILOR LOCALE 2012.

REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012

UPDATE 22:30 - Prezenţa la urne, la nivel naţional, pentru alegerile locale a fost la ora 21.00, când s-au închis urnele, de 56,39% din cetăţenii cu drept de vot, a anunţat, duminică, Biroul Electoral Central.

Conform BEC, în mediul urban s-a înregistrat, la ora 21.00, o prezenţă la vot de 49,88%, iar în mediul rural de 65,30%.

În 24 de judeţe prezenţa a fost superioară mediei naţionale.

UPDATE 18:30 - Prezenţa la urne la nivel naţional, până la ora 17.00, era de 39,01%

- Prezenţa la vot până la ora 17.00 era de 28,99% în Capitală

UPDATE 15:30 - Prezenţa la urne la nivel naţional, până la ora 14.00, era de 27,69 %

- Prezenţa la vot până la ora 14.00 era de 21,99% în Capitală

UPDATE 11:30 - Prezenţa la urne la nivel naţional, până la ora 10.00, era de 8,99%

-Prezenţa la vot la ora 10.00 era de 6,87 % în Capitală

UPDATE 07:00 - Cele peste 18.000 de secţii de votare organizate pentru alegerile locale s-au deschis, la urne fiind aşteptaţi peste 18,3 milioane de cetăţeni cu drept de vot care urmează să aleagă primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni şi preşedinţii de consilii judeţene. În Bucureşti, peste 1.200 de secţii de votare s-au deschis, unde sunt aşteptaţi peste 1,8 milioane de cetăţeni cu drept de vot să aleagă primarul general, primarii celor şase sectoare, consilierii generali şi pe cei locali.

- Un număr de 41 de mandate de preşedinte de consiliu judeţean, 1.338 de mandate de consilier judeţean, 3.187 mandate de primar şi 40.311 mandate de consilier local urmează să fie atribuite în urma scrutinului de duminică, la care sunt aşteptaţi peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici