Anastase: Ideal ar fi ca şi opoziţia să fie prezentă în plen la dezbaterea moţiunilor de cenzură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei majoritare, că ideal ar fi ca şi opoziţia să fie prezentă la dezbaterea moţiunilor de cenzură.

44 afișări
Imaginea articolului Anastase: Ideal ar fi ca şi opoziţia să fie prezentă în plen la dezbaterea moţiunilor de cenzură

Anastase: Ideal ar fi ca şi opoziţia să fie prezentă în plen la dezbaterea moţiunilor de cenzură (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Important este să fim noi (în sală - n.r.), ideal pentru noi toţi şi pentru români ar fi ca şi opoziţia să fie prezentă", a spus Anastase.

Ea a arătat că nu are emoţii privind rezultatul dezbaterii în Parlament a moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie şi a apreciat că bugetul va fi adoptat la timp.

Roberta Anastase a precizat că la şedinţa coaliţiei s-a discutat despre programul legislativ din această săptămână.

Liderul deputaţilor UDMR, Olosz Gergely, a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei majoritare, că speră ca opoziţia să participe la dezbaterea moţiunilor de cenzură iniţiate, pentru că altfel nu înţelege de ce a mai depus moţiuni de cenzură.

Întrebat dacă la şedinţa coaliţiei s-a vorbit despre mobilizarea parlamentarilor puterii pentru a fi prezenţi dezbaterea moţiunilor de cenzură, Olosz a spus: "Bineînţeles, noi o să fim prezenţi, dar sperăm că şi opoziţia o să participe, altfel chiar nu înţelegem de ce au depus moţiunea dacă nu vor să o susţină".

Prima moţiune de cenzură depusă de opoziţie după angajarea răspunderii Guvernului pe legile salarizării, intitulată "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc", a fost prezentată, joi, în plenul Parlamentului, în prezenţa premierului Emil Boc, urmând să fie dezbătută luni.

Cea de a doua moţiune, pe legea cadru a salarizării, intitulată "Legea salarizării Guvernului iresponsabil", va fi citită luni, iar joi dimineaţă va fi dezbătută, după cum au decis, luni dimineaţă, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici