Andronescu, despre excluderi din PSD: Un război aduce doar victime. Unii au plătit deja pentru că au greşit

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a precizat, joi, înainte de CExN, întrebată despre necesitatea unor excluderi în partid, că un război nu aduce decât victime, ea menţionând, referindu-se la modul în care trebuie să plătească cei care au greşit, că ”unii” au plătit deja.

213 afișări
Imaginea articolului Andronescu, despre excluderi din PSD: Un război aduce doar victime. Unii au plătit deja pentru că au greşit

Ecaterina Andronescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

”Mie mi se pare că în acest moment e nevoie de calm, de înţelepciune, de inteligenţă şi să înţelegem buna-cuviinţă pe care trebuie să o avem faţă de cei care ne susţin. Ca urmare, eu cred că partidul este o structură care trebuie să lucreze pentru oameni”, a spus Andronescu.

Întrebată despre excluderea din partid a lui Marian Vanghelie sau Robert Negoiţă, care au făcut declaraţii după eşecul de la prezidenţiale, ea a răspuns că un război aduce doar victime.

”Eu cred că un război nu aduce decât victime. Ca urmare, nu avem nevoie de victime. Avem nevoie să înţelegem că atunci când am exprimat opţiunea pentru acest partid, am exprimat opţiunea pentru membrii lui şi ca urmare şi toleranţa intră în inteligenţa şi în modul în care tratăm aceste lucruri”, a spus Andronescu.

Întrebată cum ar trebuie să plătească cei care au greşit, Andronescu a răspuns: ŢEu cred că unii au plătit deja”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici