ANI: Serviciile secrete nu au atribuţii de control al averii

Agenţia Naţională de Integritate precizează, vineri, că SRI şi SIE nu au atribuţii în verificarea conturilor persoanelor fizice şi juridice, iar singura instituţie abilitată de lege pentru aceasta este ANI, răspunzând criticilor senatorului UDMR Eckstein Kovacs Peter.

47 afișări
Imaginea articolului ANI: Serviciile secrete nu au atribuţii de control al averii

Cătălin Macovei, preşedintele ANI (Imagine: Mediafax Foto)

Vineri, Biroul de presă al ANI a comunicat, pentru MEDIAFAX, că Agenţia îşi doreşte să colaboreze cu toate instituţiile care o pot ajuta în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege.

Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a criticat, joi, propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, privind colaborarea instituţiei cu SRI şi SIE pentru investigarea conturilor din străinătate ale demnitarilor.

"Acest ANI este o instituţie de stat, care are competenţe să verifice corectitudinea declaraţiilor de avere şi interese funcţionarilor publici şi parlamentarilor. Instituţia are căderea de a sesiza Parchetul în cazul în care are indicii că averile demnitarilor au fost făcute prin ilegalităţi şi infracţiuni. De aici, ca să închei contracte de colaborare cu serviciile secrete, cu SRI, cu SIE, mi se pare că este complet depăşit cadrul pentru care a fost creat ANI, care face ca zeci de mii de oameni să fie serviţi pe tavă SRI, să aibă un prilej de a fi ascultaţi dacă este sau nu cazul", a afirmat Eckstein.

El a susţinut că motivaţia potrivit căreia această colaborare are drept scop verificarea eficientă conturilor din străinătate ale persoanelor verificabile de către ANI "nu stă în picioare".

Preşedintele ANI, Cătălin Macovei, afirmat, în urmă cu o săptămână, că există o relaţie complexă între crima organizată, spălare de bani, corupţie şi averi nejustificate, mulţumind presei că 80 la sută dintre investigaţiile agenţiei sunt datorate articolelor din mass-media.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici