Antonescu: Băsescu, la Revoluţie, se afla în birou, la mineriade organiza trenuri pentru mineri

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, duminică, la Timişoara, că Traian Băsescu "se ascundea", în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, "într-un birou al nomenclaturii comuniste", iar în timpul mineriadelor "organiza trenurile pentru mineri".

1031 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Băsescu, la Revoluţie, se afla în birou, la mineriade organiza trenuri pentru mineri

Antonescu: Băsescu, la Revoluţie, se afla în birou, la mineriade organiza trenuri pentru mineri

"Nu ştiu cum întâmpină noaptea Traian Băsescu şi Monica Macovei. La uşa conştiinţei mele, în fiecare noapte apar ei, cei care au căzut atunci şi ne întreabă acum «ce aţi făcut cu sângele nostru?», «ce aţi făcut cu jertfa noastră, întreagă şi curată?»", a spus Crin Antonescu, la mitingul anti-Băsescu care s-a desfăşurat la Timişoara.

Referindu-se la faptul că preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, "ameninţă cu Europa", Antonescu a afirmat că "România este în Europa prin jertfa curată a miilor de tineri ai Timişoarei, din decembrie 1989".

Potrivit lui Antonescu, în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, Traian Băsescu se afla "într-un birou al nomenclaturii comuniste".

"În 1989, în decembrie, oamenii şi-au dat viaţa, mulţi eram pe străzi, iar Băsescu se ascundea într-un birou al nomenclaturii comuniste, după cum a recunoscut, iar Monica Macovei era procuror", a afirmat Antonescu.

Totodată, potrivit preşedintelui interimar, în timpul mineriadelor din 13 - 15 iunie, "când oamenii erau bătuţi şi fugăriţi, Traian Băsescu era în Guvern şi organiza trenurile pentru mineri, iar Monica Macovei era procuror şi nu a zis nimic".

"Nu ne vor scoate din Europa", a conchis Crin Antonescu.

USL a organizat în Piaţa Unirii din Timişoara un miting anti-Băsescu, la care au participat, potrivit jandarmilor, aproximativ cinci mii de persoane, însă organizatorii spun că în Piaţa Unirii au fost 15.000 de oameni.

Mai multi participanţi au purtat tricouri albe cu mesaje precum "BĂ!SE taie pensiile", "BĂ!SE taie salariile", "BĂ!SE duce ţara de râpă", "DA, din jucător îl facem spectator".

De asemenea, oamenii au avut pancarte cu mesaje precum: "Votează DA la referendum", "Mergem la VOT" şi ”Hai la referendum".

La miting au susţinut discursuri şi scriitorul Mircea Dinescu şi actorul Dorel Vişan.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici