Antonescu: Nu cred că este nevoie de observatori OSCE la parlamentare, dar nu ne împotrivim

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu sunt necesari observatori din partea OSCE la alegerile parlamentare din decembrie, însă USL nu are "a se teme sau a evita prezenţa oricăror observatori".

147 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Nu cred că este nevoie de observatori OSCE la parlamentare, dar nu ne împotrivim

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Antonescu a fost întrebat cum vede ideea prezenţei unor observatori la alegerile parlamentare din partea OSCE.

"Eu sincer nu cred că este nevoie. Pe de altă parte, nimeni din partea noastră nu are a se teme sau a evita prezenţa oricăror observatori. Cred că România este o ţară care a demonstrat, de mai multă vreme, că este o ţară care, în ciuda unor iregularităţăţi care nu au fost pedepsite la timp, care nu au fost inventariate suficient, în ciuda acestor lucruri, una peste alta, nu mai face parte din categoria ţărilor în care caracterul liber şi corect, fundamental al alegerilor să fie pus la îndoială", a susţinut Antonescu.

Oficiul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului va trimite în România o misiune de monitorizare a alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, informează site-ul organizaţiei.

Oficiul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului exprimă încrederea în "imparţialitatea" autorităţilor electorale din România şi în "capacitatea acestora de organizare a alegerilor într-o manieră profesionistă".

Cu toate acestea, experţii OSCE au observat "un nivel ridicat de polarizare" în România, situaţie care, în opinia lor, "poate avea efecte asupra unor aspecte ale procesului electoral".

În aceste condiţii, OSCE a recomandat trimiterea unei misiuni limitate de monitorizare a alegerilor, cu o echipă de 20 de membri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici