Antonescu: Orban şi Tăriceanu nu vor fi pe lista mea, dar eu susţin funcţia de prim-vicepreşedinte

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că Ludovic Orban şi Călin Popescu Tăriceanu nu vor face parte din echipa pe care o va prezenta la Congres, dar a precizat că susţine menţinerea funcţiei de prim-vicepreşedinte al partidului.

13 afişări
Imaginea articolului Antonescu: Orban şi Tăriceanu nu vor fi pe lista mea, dar eu susţin funcţia de prim-vicepreşedinte

Antonescu: Orban şi Tăriceanu nu vor fi pe lista mea, dar eu susţin funcţia de prim-vicepreşedinte (Imagine: Mediafax Foto)

Întrebat ce şanse mai are Orban să se regăsească pe lista sa la Congres, în condiţiile în care acesta se va răzgândi şi va accepta sistemul de vot pe listă, Crin Antonescu a răspuns: "Niciuna".

Liderul PNL a argumentat afirmaţia sa invocând faptul că Ludovic Orban este "un om consecvent", ca şi el, ceea ce îi face să se stimeze reciproc.

Întrebat dacă susţine funcţia de prim-vicepreşedinte, Antonescu a răspuns afirmativ.

"Eu personal, da. Funcţia. Pentru că din punctul de vedere al unui preşedinte preocupat înainte de toate de buna funcţionare a partidului, existenţa unui prim-vicepreşedinte e un ajutor. În opinia mea, nu e rău ca ea să existe în continuare şi sigur că, dacă ea va exista, în momentul în care echipa este prezentată, în mod nominal voi spune şi cine este prim-vicepreşedinte", a subliniat liderul PNL.

El a anunţat că va avea consultări cu liberalii care se vor constitui echipa din jurul moţiunii sale şi, în funcţie şi de aceste consultări, va opta pentru "existenţa în continuare a acestei funcţii", infirmând "bătălia" dintre el şi Orban sau eventualele negocieri cu liderii din filiale pentru obţinerea unei susţineri la Congres.

"Între mine şi Ludovic Orban şi între noi toţi există păreri, opţiuni diferite legate de modificări statutare, modalităţi de alegeri. Eu cred că acum conducerea partidului trebuie asumată de o echipă cu un proiect, în vreme ce Ludovic Orban crede că e bine să menţinem sistemul actual. Asta e tot. Dincolo de asta nu regăsesc jumătatea care mi-ar reveni în relatările de presă, şi anume că ducem o bătălie prin filiale. Nu duc nicio bătălie în nicio filială, nu am fost în nicio filială, vremea e rea, drumurile grele. Stau aici, discut cu colegii mei", a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a precizat că, având această viziune diferită, este evident că Orban nu va face parte din echipa sa.

"Nu e niciun fel de nenorocire. Întotdeauna partidul are mai multe posibilităţi şi pentru preşedinte şi pentru prim-vicepreşedinte şi pentru vicepreşedinţi, iar funcţia de prim-vicepreşedinte nu e deloc legată de domnul Orban, aşa cum funcţia de preşedinte nu e legată de mine sau nu a fost legată de domnul Tăriceanu", a spus Antonescu.

El a precizat că un prim-vicepreşedinte ideal este "un coleg care, dintre vicepreşedinţi, este un număr doi consacrat al partidului, care ţine locul preşedintelui în anumite împrejurări, care reprezintă şi el partidul, cu care preşedintele face o echipă foarte bună".

"Dacă va fi vorba de a avea o nominalizare pentru această funcţie, voi căuta să mă opresc asupra unui coleg care să simbolizeze prin activitatea sa în partid, pe scena publică, în principal, valorile noastre de dreapta, continuitatea eforturilor noastre pentru ceea ce cred că e nota definitorie a activităţii PNL din '90 până azi - apărarea statului de drept, apărarea democraţiei, libertate. O personalitate indiscutabilă a PNL. Există chiar mai multe, eu nu am luat o decizie, există mai multe variante. Să vedem când vom ajunge acolo, dacă vom ajunge. Există posibilitatea şi ca acest Statut să nu fie adoptat", a precizat Crin Antonescu.

În urma unor întrebări nominale, preşedintele PNL a precizat că Varujan Vosganian se înscrie în acest profil din plin, la fel şi Romeo Stavarache, "de ce nu" şi Relu Fenechiu, cu precizarea că, "în fond, toate lucrurile au un început". În privinţa lui Dan Radu Ruşanu, Antonescu a spus că acesta "se înscrie, dar nu e cazul", iar despre Andrei Chiliman că şi el "s-ar înscrie", dar se ocupă de cea mai mare primărie deţinută de PNL.

Întrebat dacă fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu ar fi potrivit pentru funcţia prim-vicepreşedinte, Antonescu a răspuns că, din punctul său de vedere, Tăriceanu nu se potriveşte cu această funcţie, ţinând să anunţe că acesta nu va apărea pe lista sa nici în calitate de membru al BPC.

"Nu, din punctul meu de vedere, nu. Călin Popescu Tăriceanu este un coleg, o personalitate a PNL, pe care îl respect, dar care nu va face parte nici în calitate de membru din echipa mea, cu atât mai puţin de prim-vicepreşedinte", a spus Antonescu.

În privinţa propunerilor sale de modificare a Statutului şi proiectul său politic pentru Congres, Antonescu a anunţat că va da publicităţii în următoarele zile toate documentele.

El a ţinut să precizeze că funcţia de secretar general va mai exista cu certitudine, prevederile privitoare la numirea sau alegerea secretarului general rămânând atribuţia Delegaţiei Permanente, la propunerea preşedintelui.

"În viziunea mea, mecanismele de autoritate efectivă ale secretarului general trebuie să crească, pentru că Secretariatul General este instituţia partidului care trebuie să rezolve lucrurile de ordin practic, organizatoric, comunicaţional, lucruri foarte importante. Aici trebuie PNL să devină în mult mai mare măsură decât este o maşină politică. E foarte important cine va fi secretar şi ce putere va avea - maximum de putere pe care-l admite un statut democratic, cum de altfel vreau şi pentru preşedinte. Nu vreau mai mult decât atât, dar nici mai puţin", a conchis preşedintele PNL.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici