Antonescu: Printre parlamentarii care şi-au scris demisiile se numără şi Adriana Săftoiu

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Iaşi, că printre parlamentarii PNL care şi-au scris demisiile se numără şi Adriana Săftoiu, precizând însă că niciun parlamentar liberal nu a demisionat efectiv atât timp cât demisiile nu au fost depuse la secretariatul Senatului sau Camerei

337 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Printre parlamentarii care şi-au scris demisiile se numără şi Adriana Săftoiu

Adriana Săftoiu (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Nici un parlamentar liberal nu a demisionat efectiv. Toţi sunt în interiorul mandatului. A fost o discuţie informală, la grupul nostru parlamentar, după şedinţa extraordinară de ieri (luni - n.r.) a Parlamentului, în care s-a ridicat şi problema demisiilor. Oamenii noştri au spus că sesiunea nu a rezolvat mare lucru. Am avut doar o discuţie în interiorul partidului", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Crin Antonescu, Daniel Constantin şi liderii locali ai PSD şi PNL, respectiv Gheorghe Nichita şi Relu Fenechiu.

Liderul liberal a spus că "s-a degajat o opţiune" printre parlamentarii PNL că ar trebui să demisioneze din Parlament, dar numai după o discuţie comună cu PSD.

"Ludovic Orban, Adriana Săftoiu, dar şi alţii şi-au scris demisiile, care ulterior au ajuns la mine. Ele nu sunt activate. Trebuie depuse la secretariatul Senatului sau Camerei Deputaţilor şi confirmate apoi în prima şedinţă a Parlamentului de după reluarea sesiunii. Aşa că în prezent nu avem nici un demisionar din Parlament. Va fi o hotărâre comună a USL pe această temă", a spus Crin Antonescu.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că trebuie găsită metoda oportună pentru ca puterea să plece, adăugând că "dacă demisiile din Parlament vor fi soluţia, atunci USL va face acest lucru".

"Nu ne putem duce în Parlament pe 1 februarie ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Calea o vom găsi împreună", a spus Ponta.

La rândul său, vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita a precizat că în discuţiile cu oamenii care au fost prezenţi de Ziua Unirii în stradă la Iaşi, aceştia i-au sfătuit pe Crin Antonescu şi Victor Ponta ca opoziţia să nu demisioneze din Parlament.

"Eu sunt pentru demisii, dar trebuie să analizăm foarte bine şi să ascultăm ce spun oamenii. Aceştia spun că demisiile noastre nu duc la anticipate", a spus Nichita.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, luni seară, că parlamentarii liberali doresc, după ce puterea a refuzat declanşarea de anticipate, ca deputaţii şi senatorii USL să demisioneze din funcţii, el precizând că vor urma discuţii cu partenerii din Uniune, înainte de hotărârea finală.

Potrivit lui Antonescu, Parlamentul actual este ilegal, dar este de multă vreme profund ilegitim, iar decizia demisiei priveşte separarea definitivă a apelor în politica românească în faţa opiniei publice româneşti.

El spunea că luni seară i s-au prezentat mai multe demisii sau mai multe intenţii ale parlamentarilor liberali în acest sens.

Deputatul PNL de Timiş Horia Cristian declara, luni seară, că şi-a scris demisia din Parlament şi a depus-o la biroul liderului de partid Crin Antonescu, alături de alţi circa 20 de parlamentari liberali.

Marţi dimineaţă, şi preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a anunţat că i-a transmis o scrisoare liderului liberal Crin Antonescu, prin care îşi arată disponibilitatea de a demisiona din funcţia de senator.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici