Antonescu: Salut candidatura lui Orban la şefia PNL, e binevenită şi normală

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că salută candidatura lui Ludovic Orban la şefia partidului, precizând că este o candidatură binevenită şi normală, dar precizând că referirea acestuia privind periclitarea democraţiei interne prin liste este pompoasă.

25 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Salut candidatura lui Orban la şefia PNL, e binevenită şi normală

Antonescu: Salut candidatura lui Orban la şefia PNL, e binevenită şi normală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"E o candidatură pe care o salut. Consider că este absolut normală. Chiar în ultimele zile mi-am exprimat părerea că ar fi cât se poate de normal ca Ludovic Orban să candideze şi cred că şi alţi colegi ar fi bine să o facă. E o decizie pe care o vom vedea în Delegaţia Permanentă şi în Congres, modul statutar de alegere. Eu îmi voi susţine solicitarea pentru o competiţie de moţiuni şi dacă această formulă va fi adoptată, atunci nu cred că există vreo problemă ca Ludovic Orban să prezinte o moţiune şi o echipă cu care să ne confruntăm în Congres", a susţinut Crin Antonescu.

El a ţinut să menţioneze că declaraţia lui Orban privind lipsa democraţiei în PNL în cazul alegerii conducerii partidului pe liste, este una "pompoasă".

"Nu cred că o candidatură sau alta anulează sau prin asta se anulează democraţia. Aici declaraţia lui Ludovic mi s-a părut uşor pompoasă. Dar una pe peste alta cred că e o candidatură binevenită", a subliniat liberalul.

Întrebat dacă Orban se referea la el atunci când spunea că PNL are nevoie de un plus de forţă, concreteţe, un discurs mult mai aplicat, mai multă vigoare şi reacţii rapide, Crin Antonescu a spus că şi el doreşte să dea mai multă forţă şi eficienţă partidului.

"Nu ştiu la ce se referea, dar şi în intenţia mea este de a da PNL-ului mai multă forţă. PNL are nevoie, cum am arătat şi eu pe larg în moţiunea mea de mai multă forţă, eficienţă şi este foarte bine dacă simţim cu toţi nevoia să facem asta", a afirmat preşedintele liberalilor.

Despre comparaţia făcută de Ludovic Orban între tipurile de conducătorii de armate, Antonescu a spus că nu crede că la el se referea Orban.

"Eu cred că nu se referea la mine, pentru că sunt un om care am dat în prima linie toate bătăliile în care m-am angajat. Există bătălii în care nu m-am angajat prosteşte, dar asta e altceva. Dar nu au existat bătălii pe care să le angajez şi pe care să nu le dau în prima linie, şi sunt convins că nu s-a referit la mine", a conchis Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici