Baconschi: Hristos, temelia convieţuirii armonioase. Nu văd alt model pentru revigorarea naţiunii

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi consideră că Hristos Cel Înviat este temelia convieţuirii armonioase, el precizând că nu vede alt model pentru revigorarea naţiunii române, cu tot cu ura de sine sau de ceilalţi care defineşte, nefericit, acest ceas istoric de criză.

432 afișări
Imaginea articolului Baconschi: Hristos, temelia convieţuirii armonioase. Nu văd alt model pentru revigorarea naţiunii

Teodor Baconschi(Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Se apropie Sfintele Paşti. Suprema taină a creştinismului, ca religie a Învierii. Din prea multe păcate - arătate cu degetul, dar neasumate personal - societatea noastră pare slab pregătită pentru această sărbătoare majoră. Oricât ne-ar otrăvi cotidianul, politica făcută prost, cu spatele la binele comun, ea nu are dreptul să invadeze şi acest ultim teritoriu necontaminat. Învierea străluceşte dincolo de rivalităţile în care ne complacem şi deasupra orizontului dezbinat sub care ne petrecem zilele", scrie Baconschi pe blogul său.

El aminteşte că Lumina pascală râmâne cel mai proaspăt izvor de speranţă pentru fiecare şi pentru toţi laolaltă.

"Nu văd, de jur împrejur, alt model pentru revigorarea naţiunii din care facem parte, cu tot cu ura de sine sau de ceilalţi care defineşte, nefericit, acest ceas istoric de criză. Hristos Cel Înviat este temelia convieţuirii armonioase de care ducem lipsă. Să-L întâmpinăm aşadar cu tot ce avem mai nobil în suflet, pentru a răscumpăra numeroasele noastre nevrednicii. Le doresc tuturor un Paşte binecuvântat, cu pace şi bucurie, alături de familii, de prieteni, în duhul regăsit al iertării şi al iubirii de semeni", mai scrie Baconschi, care este şi teolog.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici