Baconschi va sta lângă ministrul de Externe rus la Consiliul NATO-Rusia: Voi fi lângă Lavrov din motive alfabetice. E de imaginat o interacţiune

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că din motive alfabetice va sta alături de omologul rus la Consiliul NATO-Rusia, fiind de imaginat astfel "o minimă interacţiune", el adăugând că România este interesată în continuare de un dialog transparent.

250 afișări
Imaginea articolului Baconschi va sta lângă ministrul de Externe rus la Consiliul NATO-Rusia: Voi fi lângă Lavrov din motive alfabetice. E de imaginat o interacţiune

Baconschi va sta lângă ministrul de Externe rus la Consiliul NATO-Rusia: Voi fi lângă Lavrov din motive alfabetice. E de imaginat o interacţiune (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mâine dimineaţă este Consiliul NATO-Rusia. Sigur că ne interesează în continuare un dialog de substanţă, transparent, pe bază de interese reciproce şi încredere reciprocă mai ridicată între NATO şi Rusia, dar sperăm, ne pronunţăm de fapt, pentru ca dezvoltarea şi implementarea programului american şi apoi aliat de apărare antibalistică să rămână un sistem independent deschis spre cooperare cu Moscova, dar care apără teritoriul aliat indiferent de diferitele declaraţii politce făcute de o parte sau alta", a declarat ministrul.

Întrebat dacă în perspectiva Consiliului Rusia-NATO are programată şi o întrevedere bilaterală cu partea rusă, Teodor Baconschi a răspuns negativ, explicând că alăturarea va exista însă din motive alfabetice.

"Nu (avem programată o întrevedere bilaterală, n.red.). Vom fi alături din motive alfabetice şi, sigur, se poate imagina o minimă interacţiune, dar nu avem o reuniune bilaterală programată pentru această ocazie", a spus Baconschi.

Ministrul a spus că poziţia României, ca şi cea Aliată, a fost exprimată şi de Secretarul General al NATO. "Vrem cooperare dacă vrea şi Rusia, ne apărăm teritoriul şi în acelaşi timp suntem deschişi pentru două siteme independente de apărare antibalistică, care pot însă coopera la nivelul schimbului de informaţi şi în diverse alte feluri. Dar noi o să anunţăm că tratatul, acordul a fost ratificat în unanimitate, ieri, de Parlamentul României şi mergem mai departe", a spus ministrul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici