Băsescu: Promulg OUG 50/2010 dacă va îndeplini condiţiile privind ANPC şi relaţia client-bancă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că va promulga legea privind contractele de credit pentru consumatori dacă OUG 50/2010 va fi modificată în Parlament în sensul limitării atribuţiilor ANPC asupra băncilor, dar şi referitor la relaţia client-bancă.

71 afişări
Imaginea articolului Băsescu: Promulg OUG 50/2010 dacă va îndeplini condiţiile privind ANPC şi relaţia client-bancă

Băsescu: Promulg OUG 50/2010 dacă va îndeplini condiţiile privind ANPC şi relaţia client-bancă (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Şeful statului a precizat la TVR că, în discuţiile cu FMI, la care a participat ca mediator, s-a convenit că ANPC nu poate şi nici nu are calitatea de a închide activitatea unei bănci, acest lucru revenind BNR.

Totodată, preşedintele Traian Băsescu a arătat că al doilea lucru convenit, şi care reprezintă cea de-a doua condiţie pentru a promulga legea, ţine de modificarea OUG 50/2010 în Parlament în sensul de a identifica un echilibru just în relaţia dintre client şi bancă, în aşa fel încât nici băncile să nu recupereze din pierderi "pe spinarea" clienţilor, dar nici clienţii să nu profite de situaţia de criză şi să nu-şi mai ramburseze creditele.

"La sosirea delegaţiei FMI se vorbea de anularea Ordonanţei, lucru pe care Guvernul nu l-a acceptat, lucru pe care nici eu nu l-am acceptat, însă a trebuit să recunoaştem exagerările din Ordonanţă, adică ANPC nu putea închide bănci. E treaba BNR, şi acest lucru l-am covenit. ANPC veghează la corecta relaţie dintre bancă şi beneficiarul de credit, dar nu închide banca. Nu-i treaba ANPC, ci a BNR. ANPC poate să sesizeze o neregulă într-un produs bancar, dar cel care gestionează relaţia cu băncile comerciale e BNR", a spus şeful statului.

El a arătat că BNR poate primi punctele de vedere ale ANPC şi poate lua măsurile care se impun.

Preşedintele a precizat că punctul său de vedere privind limitarea atribuţiilor ANPC a fost însuşit şi de FMI, şi de Guvern. "ANPC îşi limitează activitatea în a susţine consumatorii, dar nu poate acţiona pe bănci, o face BNR", a spus Băsescu.

Băsescu a arătat, totodată, că în ce priveşte relaţia client-bancă, OUG 50/2010 trebuie să garateze un tratament echilibrat. "Asta trebuie să facă Ordonanţa, ca băncile să nu profite de contactele vulnerabile pe care le au cetăţenii şi acum şi să încerce să scoată din pierderile de pe contractele neperformante pe spinarea clienţilor, nici clienţii să nu poată spune că nu au obligaţii. Trebuie echilibrate lucrurile, ca Ordonanţa să fie funcţională", a spus Băsescu.

Şeful statului a opinat că a intervenit în discuţiile dintre FMI şi Guvern pe această temă pentru "o soluţie solomonică", astfel încât nici Ordonanţa să nu fie "scoasă", aşa cum dorea Fondul, nici să nu se pună un semn de întrebare în relaţia României cu sistemul bancar.

"Statul român nu doreşte anularea Ordonanţei, ci ajustarea în Parlament în aşa fel încât nici băncile să nu recupereze din pierderi pe spinarea celor cu credite, nici cei cu credite să nu profite de o situaţie creată public (de criză, n.r.). Cei care au luat credite trebuie să ramburseze banii, iar noi ca stat avem obligaţia să avem grijă ca oamenii să nu fie nedreptăţiţi de atitudinea legii", a spus şeful statului.

El a arătat că Ordonanţa este în vigoare şi că, atunci când va fi adoptată de către Parlament, va veni şi la promulgare, menţionând că nu a fost fixat un termen în discuţiile cu FMI privind promulgarea acesteia.

Şeful statului a dat asigurări că, dacă OUG va fi modificată în Parlament astfel încât să îndeplinească cele două condiţii - limitarea atribuţiilor ANPC şi identificarea unui echilibru just în relaţia client-bancă - va promulga legea. "Dacă nu (îndeplineşte condiţiile, n.r.) o trimit înapoi la Parlament", a spus Băsescu.

În ceea ce priveşte creditele în derulare, şeful statului a susţinut că este o "falsă impresie" că Ordonanţa ar fi retroactivă.

"E o falsă impresie că ar fi o acţiune retroactivă. Ea nu acţionează pentru perioada care a trecut, ci în derularea creditului, acţionează pentru viitor. E o falsă abordare că ar afecta contracte deja existente. Ea veghează la derularea în continuare, nu în trecut", a precizat şeful statului.

Băsescu a mai spus că au fost trei mari probleme asupra cărora nu s-au identificat soluţii în negocierea dintre FMI şi Guvern şi care au fost tranşate prin medierea sa. El a precizat că cele trei probleme au privit Ordonanţa 50/2010, arieratele din sănătate versus subvenţiile în agricultură şi spaţiul fiscal pentru investiţii.

Surse oficiale au declarat duminică pentru MEDIAFAX că negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiţiei de modificare a OUG 50 privind creditele populaţiei, astfel că vizita misiunii s-ar putea prelungi şi nu este exclusă suspendarea acordului.

FMI a propus ca precondiţionalitate în draftul privind scrisoarea suplimentară de intenţie modificarea OUG 50/2010 prin eliminarea în totalitate a aplicării prevederilor la contractele aflate în derulare.

Partea română consideră că orice divergenţă privind legislaţia naţională şi reglementările europene se rezolvă la nivel instituţional în cadrul Tratatului UE, şi nu trebuie să facă obiectul unui acord de finanţare.

Guvernul a atras atenţia şi că OUG 50/2010 se află în procedură de aprobare în Parlament, iar amendamentele depuse prin partidele de coaliţie nu au fost avute în vedere de misiune, deşi propun soluţii mult mai echilibrate pentru bănci, au afirmat sursele.

FMI nu va dicta Parlamentului soluţiile care trebuie găsite pentru OUG 50, dar aceasta va trebui modificată astfel încât să asigure protecţia consumatorului şi să nu cauzeze dificultăţi băncilor, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa BPC, că formaţiunea sa susţine Ordonanţa 50/2010, el apreciind că Guvernul nu trebuie să cedeze presiunilor FMI, fiind necesar să acţioneze în interesul unui număr mare de cetăţeni români.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici