Băsescu a cerut miniştrilor să fie solidari în decizii

Preşedintele Traian Băsescu a cerut membrilor Guvernului să fie solidari în măsurile dure care urmează să fie decise de Executiv şi prin care termene de aplicare a unor legi susţinute în Parlament vor fi amânate din cauza crizei economice, atenţionându-i că vor avea astfel de suportat critici severe.

16 afișări
Imaginea articolului Băsescu a cerut miniştrilor să fie solidari în decizii

Băsescu a cerut miniştrilor să fie solidari în decizii

"Ştiu bine situaţia financiară dificilă în care vă începeţi activitatea, că multe din angajamentele din programele dumneavoastră politice nu mai pot fi duse la îndeplinire datorită evoluţiilor foarte rapide în direcţie negativă ale economiei, ca efect al crizei financiare şi, mai ales, al crizei economice din spaţiul Uniunii Europene. Ştiu că veţi lua măsuri foarte dure, inclusiv cu amânări de intrare în vigoare a unor legislaţii pe care le-aţi susţinut cu bună-credinţă în Parlament şi pe care eu le-am promulgat având în vedere voinţa exprimată de Parlament. În mod categoric va trebui să suportaţi critici extrem de severe pe diferenţa dintre abordările din campanie şi realitatea cu bugetul de stat în faţă", a spus Băsescu.

TITLURILE ZILEI

El i-a asigurat pe membrii Cabinetului că nu se va dezice de acţiunile Guvernului, atât timp cât va cunoaşte mecanismele de luare a deciziilor, şi a arătat că nimeni nu trebuie să gândească că poziţiile sale vor fi exprimate în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2009.

"Solidaritatea nu trebuie să fie numai între preşedinte şi guvern, ci şi între fiecare dintre dumneavoastră. Este nedrept ca doamna ministru al Educaţiei să îşi asume toată dificultatea legii salarizării în învăţământ sau ca domnul Sârbu de la Muncă să îşi asume toată dificultatea care decurge din lipsa de resurse. Eu am spus în campanie, şi am fost taxat, că fondul de pensii este prăbuşit din punct de vedere al capacităţii de a asigura resursele pentru angajamentele luate în Parlament. Din punct de vedere al instituţiei prezidenţiale, vă asigur că atât timp cât voi cunoaşte mecanismul deciziilor, nu mă voi dezice de ele şi nici nu nu mă voi aşeza pe vârful Omu sau pe Crucea de la Caraiman să spun «Ia uite ce rău face Guvernul ăsta»", le-a transmis Băsescu miniştrilor.

El a arătat că ştie că actualul Guvern trebuie să îndrepte foarte multe lucruri generate de competiţia dintre Executiv şi Parlament începând cu a doua parte a anului 2007 şi până la momentul alegerilor şi i-a asigurat pe miniştri că va fi un partener corect al Cabinetului.

Preşedintele Traian Băsescu a participat aproximativ 20 de minute la şedinţa informală a miniştrilor privind proiectul de buget pentru 2009, precizând că a fost invitat de premierul Emil Boc, şi a anunţat că în luna ianuarie va participa la o şedinţă de guvern privind probleme de interes naţional, pe care le cunoaşte mai bine din lunile anterioare.

Şeful statului a arătat că reducerea indemnizaţiilor pentru şefii de agenţii guvernamentale, decisă în ultima şedinţă a Cabinetului, ar trebui corelată într-un mod coerent cu o decizie similară în cazul salariilor persoanelor care ocupă posturi mai mici din aceste instituţii, dar care primesc salarii mari.

El a mai apreciat că formula Guvernului reprezintă cea mai bună soluţie politică a momentului, fiind o îmbinare între experienţă şi tinereţe, chiar dacă a fost destul de criticat înainte de a se naşte.

Miniştrii au decis, la începutul acestei săptămâni, să se întâlnească, sâmbătă, pentru o discuţie informală privind proiectul de buget pe 2009, urmând ca subiectul să fie din nou discutat în viitoarea şedinţă de guvern, programată pentru luni, 29 decembrie.

Citeşte şi

Proiectul de buget pe 2009 va fi analizat, luni, de Guvern

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici